Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

VIDEO Momentul când un elicopter medical se prăbuşește pe o autostradă din SUA. Trei oameni, în stare critică

Trei persoane se află în stare critică după ce un elicopter medical s-a prăbuşit luni seara pe o autostradă din Sacramento, statul american California, transmite CNN.

Elicopterul s-a prăbuşit în jurul orei locale 19.00, pe autostrada 50 în direcţia est, în apropierea străzii 59, a declarat pentru CNN Departamentul de Pompieri din Sacramento.

Elicopterul era înregistrat pe numele REACH Air Medical Services. Nu se afla niciun pacient la bord, ci doar un pilot, o asistentă medicală şi un paramedic. Victimele au fost transportate la spitalele locale în stare critică.

Una dintre victime a fost salvată după ce a rămas blocată sub elicopter, a declarat reporterilor de la fața locului căpitanul pompierilor din Sacramento, Justin Sylvia.

Momentul când elicopterul se prăbușește pe autostradă a fost surprins de martori într-o filmare, care a fost publicată pe rețelele de socializare.

Potrivit site-ului de urmărire a zborurilor Flightradar24, elicopterul decolase de la Centrul Medical al Universităţii din California Davis din Sacramento şi se îndrepta spre nord cu câteva momente înainte de accident.

Accidentul a afectat traficul, benzile de circulație spre est fiind temporar complet blocate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *