Press "Enter" to skip to content

Tzancă Uraganu sare în apărarea Danei Roba: “Minim 15 ani”

Tzancă Uraganu i-a luat apărarea Danei Roba. Ce a spus interpretul de manele despre soțul vedetei, care a mutilat-o la începutul lunii.

Tzancă Uraganu i-a luat apărarea Danei Roba după ce make-up artista a ajuns în stare gravă la spital la începutul lunii. Vedeta a fost bătută cu bestialitate de soțul ei, care a lovit-o în cap cu ciocanul.

Tzancă Uraganu sare în apărarea Danei Roba. Ce a spus despre soțul make-up aristei

La începutul lunii iunie, Dana Roba a trecut prin clipe de coșmar după ce a fost mutilată de soțul ei. Bărbatul a premeditat toată agresiunea, pentru că make-up artista a spus că nu avea în casă acel ciocan.

La o postare de pe Facebook, Tzancă Uraganu a scris un comentariu prin care îi ia apărarea vedetei după cele întâmplate. Cântărețul de manele vrea ca soțul Danei Roba să petreacă cel puțin 15 ani după gratii după fapta comisă.

“Arestat 15 ani minim!”, a scris Tzancă Uraganu în secțiunea de comentarii, după ce Dana Roba a oferit primul ei interviu de când s-a trezit din comă, potrivit spynews.ro. Vedeta a vorbit despre bătaia încasată de la soțul ei.

Dana Roba, primele declarații după ce a fost atacată de soț

Recent, Dana Roba a apărut la TV și a oferit un interviu despre ceea ce i s-a întâmplat. Make-up artista a spus că nici nu s-a putut uita la imagini cu ea și că niciun medic nu a crezut că va supraviețui după ce a suferit această agresiune.

Vedeta consideră că a primit o a doua șansă la viață după ce a reușit să se recupereze, mai ales că i-a fost spart craniul în mai multe locuri. După ce a privit poze cu ea, în urma celor îndurate, Dana Roba nici măcar nu a putut dormi.

“Niciun medic nu mi-a garantat viață la cât de groaznică a fost bătaia. Mă mir și eu. Nu am putut să mă uit la pozele cu mine până azi noapte, a fost prima dată când m-am uitat și am rămas șocată, nu îmi vine să cred că sunt eu și consider că Dumnezeu mi-a dat o a doua șansă la viață. (…) Toți medicii au fost 100% convinși că o să mor.

Toți medicii mi-au spus că intru în operație, dar fără nicio șansă de viață. Dumnezeu a luptat pentru mine. Eu, când am văzut pozele nu am putut să mai dorm toată noaptea.

Am rămas șocată de cât de rău am arătat. Nu-mi vine să cred cum am arătat și cum arăt acum. Nu mă recunosc. Arătam ca un om mort”, a spus Dana Roba la România TV.

În cadrul aceluiași interviu, vedeta a spus că soțul ei nu avea motive să o atace, mai ales că mereu i-a fost fidelă. În seara atacului, Dana Roba spune că i-a cerut soțului ei să o lase în pace, dar acesta i-a spus că o va omorî.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page