Au apărut detalii halucinante despre incendiul din Italia. Ștefania, românca care a murit, a încercat să îi salveze pe cei trei copii ai ei în momentul înncare a vpzut că sunt în pericol. Iată ce a făcut, duppă ce flăcările i-au curprins apartamentul. Din nefericire, cei patru au murit.
- Cum a încercat Ștefania să își salveze cei trei copii dintre flăcări
- Românca a trăit ultimele clipe în panică și groază
În urmă cu o zi, Ștefania a murit, alături de copiii ei, în incendiul din Bologna. Românca a trăit clipe de coșmar când a văzut că apartamentul ei a luat foc. Ștefania se afla în casă cu cei trei copii ai ei, care au fost într-un real pericol. Femeia a încercat să le salveze viața celor mici, în timp ce totul în jurul ei a luat foc.
Cum a încercat Ștefania să le salveze viața celor trei copii ai ei, în incendiul care le-a adus sfârșitul
Ștefania s-a trezit în miezul nopții cu apartamentul ei în flăcări și au mai trecut doar câteva secunde până când a încercat să le salveze viața celor mici, astfel că a deschis geamul camerei în care se aflau. Însă, flăcările au fost mult prea mari pentru a mai avea suficient timp pentru a mai supraviețui.
La un moment dat, Ștefania a leșinat din cauza fumului cu care s-a intoxicat, iar mai apoi a fost găsită de pompieri. Copiii ei nu au putut să mai iasă din casă și au murit carbonizați în apartament. Ștefania a fost preluată de o ambulanță și dusă la spital, dar nu a mai apucat să ajungă în viață, căci a murit pe drum.
Apartamentul Ștefaniei a fost distrus de flăcări, iar pereții au fost acoperiți de fum negru. Familia ei a luat parte la scene apocalitice.
Vecinii Ștefaniei sunt îngroziți
Vecinii Ștefaniei au fost îngroziți de ceea ce s-a întâmplat și regretă profund moartea ei. Aceștia o cunoșteau pe româncă și o apreciau pentru devotamentul cu care îi crește pe cei mici. Ștefania era divorțată, dar avea sprijinul familiei în ceea ce privește creșterea copiilor ei.
”Nu pot să cred, Ștefania era o persoană minunată, mereu veselă și disponibilă. Chiar ieri am schimbat câteva vorbe pentru că trebuia să umfle roțile bicicletei. Eram atașată de acei copii, le promisesem că le voi cumpăra ouă de Paște”, a declarat una dintre vecinele Ștefaniei.
Be First to Comment