Press "Enter" to skip to content

Sfântul Andrei 2022. De ce este bine să pui busuioc sub pernă și 41 de boabe de grâu

Ajun de Sfântul Andrei 2022. Pe 30 noiembrie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei. Fiind considerat ocrotitor al României, în ziua praznicului Sfântului Andrei românii au mai multe tradiții și obiceiuri pe care le respectă cu strictețe. De ce este bine să pui busuioc și 41 de boabe de grâu sub pernă în noaptea de Sfântul Andrei, poți afla în continuare.

Tradiții și obiceiuri pe 30 noiembrie. Ce e bine să faci în Ajun de Sfântul Andrei

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei este una dintre cele mai importante de peste an. Tocmai de aceea, românii au mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții de care țin cont cu această ocazie. Care sunt cele mai cunoscute dintre acestea, poți afla citind rândurile următoare ale articolului curent.

O vorbă din bătrâni spune că în Ajun de Sfântul Andrei strigoii umblă liberi de drumuri. Conform credinței populare, aceștia sunt de fapt spirite ale morților care, după înmormântare, nu ajung pe lumea cealaltă sau refuză să se întoarcă acolo după ce și-au vizitat casa și rudele.

Potrivit unei alte tradiții, în Ajun de Sfântul Andrei 2022, flăcăii și fetele de adună la o casă. tinerii pune pe masă câteva căpățâni de usturoi, tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paște pe care le aprind. Se crede că în noaptea dintre 29 și 30 noiembrie, incantațiile și rugăciunile sunt mai puternice.

De ce este bine să pui busuioc sub pernă de Sfântul Andrei

Se spune că, în noaptea de Sfântul Andrei, fetele nemăritate își pot visa alesul. Pentru aflarea ursitului, tinerele își pun sub pernă busuioc sfințit. Tot sub pernă se pun și 41 de boabe de grâu. Dacă fetele visează că cineva le ia grâul, acesta este semn de măritiș.

O altă tradiție de Sfântul Andrei spun că fetele tinere trebuie să pună într-un vas 9 ceșcuțe pline cu apă. În Ajun de Sfântul Andrei, vasul va fi pus apoi sub icoană și lăsat acolo peste noapte. A doua zi de dimineață, fetele vor măsura din nou apa din strachină cu aceeași ceașcă, iar dacă pe fundul vasului rămâne apă, înseamnă că vor avea noroc. Pe de altă parte, dacă ultima ceșcuță nu se va umple, atunci fetele vor rămâne nemăritate.

În ziua prăznuirii Sfântului Andrei, oamenii de pe la sate aduc în casă ramuri de vișin și le pun într-un vas cu apă. Se crede că dacă aceste crenguțe înfloresc până de Crăciun, anul care vine va fi unul bogat.

Tradiții, superstiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

În alte zone din țară, oamenii iau 12 cepe (câte una pentru fiecare din cele 12 luni ale anului) și le agață în pod. La sărbătoarea Nașterii Domnului, cepele se verifică, iar cele care se vor strica vor prevesti o lună ploioasă. În schimb, cepele care încolțesc sunt un semn de bogăție și bunăstare.

Pe vremuri, de Sfântul Andrei,  oamenii obișnuiau să pună grâu la încolțit într-un vas cu puțină apă sau pământ. Se credea că înălțimea și desimea grâului crescut până la Anul Nou prevestește cum va fi anul viitor pentru acea persoană. Mai precis, dacă grâul era sănătos și înalt, asta însemna că anul nou va unul prosper și plin de succese.

Din bătrâni se spune că, în Ajun de Sfântul Andrei, sufletele oamenilor răi bântuie locuințele, iar singura modalitate de a scăpa de acestea este să ungi cu usturoi ușile, geamurile și hornul casei. De asemenea, pentru a împiedica pătrunderea duhurilor necurate în locuințe, oamenii întorceau vasele cu gura în jos. Se credea că astfel nu va mai exista „nicio gură de intrare” pentru spiritele rele.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page