Agențiile de informații occidentale știu unde se află buncărul în care stă președintele rus Vladimir Putin, a declarat într-un interviu fostul ministru de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov.
Fostul ministru de Interne de la Kiev susţine că unul dintre motivele pentru care Vladimir Putin nu îndrăznește să lanseze un atac nucleară este că după aceea va avea loc o lovitură de răzbunare în locul în care se ascunde.
„Nu trebuie să credem că nu există metode, în cazul în care toate restricțiile sunt ridicate, de a da o lovitură direcționată chiar în locul în care se ascunde Putin”, a declarat Avakov, preluat de agenţia ucraineană Unian.
Anterior, directorul Institutului pentru Transformare Socio-Economică, Ilia Neşodovski, spunea că lui Putin îi este frică de lichidarea fizică, motiv pentru care nu a mai fost de multă vreme la Kremlin. De altfel, se spune că după începutul războiului din Ucraina el s-a mutat într-un buncăr special protejat.
„Poveștile despre Putin care se află în buncăr sunt adevărate. În acest context, este foarte îndoielnic că va zbura în Turcia,sau în altă parte. Șeful Kremlinului a limitat toate contactele și se teme că va fi ucis, pentru că își dă seama că a mizat mult pe acest război, pe care îl pierde. Lui Putin îi este foarte, foarte frică. Acum toate conversațiile cu el au loc doar online. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el„, a afirmat Neşodovski.
Be First to Comment