Press "Enter" to skip to content

Sentință record în cazul lui Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal”. Pedepse cumulate de 108 ani

Gheorghe Dincă și-a aflat sentința din dosarul Caracal în care este acuzat de omor, trafic de persoane și viol.

UPDATE. Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă cerută de procurori. 

Pedepsele cumulate pentru toate infracțiuniile pentru care a fost găsit vinovat Gheorghe Dincă ajung la 108 ani de închisoare. 

Gheorghe Dincă are 69 de ani, iar pedeapsa maximă pe care procurorii au putut să o solicite în cazul lui a fost de 30 de ani. 

Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu: „Pedeapsa lui Dincă e responsabilitatea celor care au făcut rechizitoriu. Pe mine nu ma interesează. Poate să îi dea și 20, 30, 50 de ani. În toată această perioadă de timp noi nu am aflat nimic concret, adică ce s-a întâmplat in realitate cu cele două fete. Fetele trăiesc, deci să fie clar. În momentul în care am intrat în acea curte mi-am dat seama”.

Aurel Moldovan, avocatul Alexandrei Măceșanu: „Voi face apel împotriva acestei sentințe ca fiind nelegală și netemeinică având în vedere probele administrate în cauza din care rezultă că Gheorghe Dincă nu este autorul celor două crime pentru că ele nu există în realitate. Aici este vorba de un trafic internațional de persoane, de viol, de profanare de cadavre și morminte și de lipsire de libertate. Eu personal cred că fetele trăiesc, pentru că ele au fost traficate și nimeni nu ar dori să omoare două tinere care pot produce bani”.

Dosarul Caracal 

Gheorghe Dincă susține că nu le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Conform acestuia, cele două adolescnete ar fi fost luate din casa sa de către alte persoane. 

Avocatul familiei Măceșanu a cerut ca Gheorghe Dincă să fie achitat pentru acuzația de omor, spunând că nu există suficiente probe care să ateste că victimele nu mai sunt în viață. Într-o astfel de situație, certificatul de deces al Alexandrei Măceșanu ar fi anulat, iar căutările vor fi reluate.

Procesul a fost finalizat pe 16 iunie 2022, iar Gheorghe Dincă își așteaptă sentința în Penitenciarul Craiova.

Cazul Caracal 

După mai bine de trei ani de procese, instanța a rămas în pronunțare în cazul Caracal, o poveste îngrozitoare care a răscolit atunci săptămâni întregi opinia publică.

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariției a două adolescente, își așteaptă acum pedeapsa.

La vremea respectivă, în curtea lui au fost găsite inclusiv rămășițe umane despre care procurorii au spus că aparțin uneia dintre victime, Alexandra Măceşanu, de 15 ani.

Decizia în acest dosar urmează să fie dată de Tribunalul Olt, unde instanța a rămas în pronunțare.

Au fost trei amânări până acum, din motive medicale, însă vineri, Gheorghe Dincă ar trebui să își afle pedeapsa. Este judecat pentru omor, viol, profanare de cadavre și trafic de persoane.

Pedeapsă maximă pentru Gheorghe Dincă

Pentru aceste orori, procurorii au cerut pedeapsa maximă de 30 de ani pentru Gheorghe Dincă, iar pentru Ștefan Risipițeanu, judecat pe fond, acuzat de viol, s-a cerut o condamnare de 12 ani.

De faptele bărbatului, acum în vârstă de 69 de ani, s-a aflat la sfârșitul lunii iulie, în 2019.

Atunci, părinții Alexandrei Măceșanu, o adolescentă de 15 ani, i-au anunțat dispariția.

Toate indiciile i-au condus pe polițiști la locuința lui Dincă, unde fata ar fi fost sechestrată și violată înainte să fie ucisă. Ba chiar sunase la 112, însă forțele de ordine nu au ajuns la timp la ea.

În investigație anchetatorii au aflat că de numele lui Dincă se leagă și dispariția Luizei Melencu, o fată de 18 ani despre care nu se mai știa nimic de luni întregi. Și ea ar fi avut o soartă similară cu cea a Alexandrei.

Dincă este încarcerat la Craiova din vara acelui an.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page