Mulți se întreabă dacă este permisă spălarea rufelor în Sâmbăta lui Lazăr, zi cunoscută și sub numele de Moșii de Florii, fiind o dilemă pentru mulți credincioși.
Conform spuselor preoților, anumite activități casnice sunt considerate interzise în Sâmbăta Floriilor.
Se spală sau nu în ajunul Floriilor
În această zi de sâmbătă, în tradiția Bisericii Ortodoxe, este celebrată una dintre cele mai mari minuni săvârșite de Iisus Hristos în timpul vieții Sale pământești, mai exact, învierea lui Lazăr.
Sâmbăta dinaintea sărbătorii Floriilor este cunoscută și sub numele de Moșii de Florii, ocazie cu care se aduc pomeni pentru sufletele rudelor decedate.
În Sâmbăta lui Lazăr, înainte de sărbătoarea Floriilor, în mediul rural, femeile se abțin de la tors. Aceasta se face pentru a evita ca cei decedați, care așteaptă la porțile Raiului, să se întoarcă pe pământ.
Totodată, în Sâmbăta lui Lazăr, se evită spălatul, coacerea și credincioșii caută să trăiască în sobrietate și cumpătare.
Se mai constată că această zi este consacrată iertării, motiv pentru care este recomandat să îți ierți cei care ți-au greșit și să eviți să te superi sau să te cerți cu cineva.
Conform unei tradiții, la miezul nopții înaintea Floriilor, se spune că fetele fierbeau apă împreună cu busuioc și fire de la ciucurii alese dintr-o năframa. Această năframa era luată fără permisiune de la înmormântarea unei fete mai mari.
În Duminica Floriilor, tinerele își spălau părul cu această apă, aruncând-o apoi la baza unui pom fructifer. Se spera astfel că părul le va crește sănătos și bogat.
De asemenea, în Sâmbăta lui Lazăr, în bisericile ortodoxe, se cântă cântece religioase ce evocă moartea și învierea lui Lazăr, bunul prieten al lui Iisus. Învierea lui Lazăr prefigurează Învierea Mântuitorului Hristos.
În vremuri trecute, fetele obișnuiau să colinde casele oamenilor purtând coronițe împodobite cu flori de câmp pe cap.
Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…
Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…
Luna decembrie aduce o nouă plată pentru pensionarii care au venituri lunare de până la…
Oana Lis a generat un val de reacții în mediul online după ce a publicat…
Fiica răsfățată a unui miliardar a împins menajera în piscină și a râs de ea…
Theo Rose este în doliu. O persoană dragă din familia artistei a decedat. Momente dificile…