Press "Enter" to skip to content

Rusia a intrat în incapacitate de plată pentru prima dată după 1918, confirmă agenția Moody’s

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a apreciat că Rusia a intrat luni seara în incapacitate de plată cu privire la datoria sa externă, pentru prima dată în ultimul secol, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Ultima dată când Rusia nu şi-a rambursat datoria externă a fost în 1918, după Revoluţia Bolşevică, atunci când Vladimir Lenin a refuzat să recunoască datoriile regimului ţarist faţă de creditorii internaţionali. Rusia s-a confruntat cu o incapacitate de plată şi în 1998, însă atunci default-ul a afectat doar datoria internă.

„În data de 27 iunie, deţinătorii de obligaţiuni suverane ruseşti nu au primit plata cuponului pentru două emisiuni de eurobonduri în valoare de 100 de milioane de dolari, la expirarea perioadei de graţie de 30 de zile, ceea ce potrivit definiţiei noastre constituie un caz de default”, a explicat agenţia de evaluare financiară într-un comunicat publicat în noaptea de luni spre marţi.

Aprecierea Moody’s nu înseamnă şi un statut juridic de incapacitate de plată pentru Rusia, deoarece agenţiile de evaluare financiară nu mai au dreptul de a acorda ratinguri Rusiei după sancţiunile internaţionale impuse regimului de la Moscova din cauza invadării Ucrainei. Este la latitudinea unui comitet al creditorilor, Credit Derivatives Determinations Committee (CDDC), să evalueze dacă Rusia este sau nu în incapacitare de plată. CDDC nu s-a exprimat până acum cu privire la acest subiect.

Ministerul rus al Finanţelor susţine că plăţile, în valută, către creditorii externi au fost efectuate în data de 20 mai. Însă luni a recunoscut că banii nu au ajuns încă la creditori, deoarece băncile intermediare au blocat plăţile, ca urmare a sancţiunilor occidentale.

Într-o discuţie cu jurnaliştii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia a efectuat plăţile aferente obligaţiunilor scadente în mai, dar faptul că plata a fost blocată de Euroclear din cauza sancţiunilor occidentale impuse Moscovei „nu este problema noastră”.

Kremlinul a susţinut în repetate rânduri că nu există motive pentru ca Rusia să intre în incapacitate, dând vina pe sancţiunile internaţionale pentru incapacitatea sa de a rambursa sumele datorate deţinătorilor de obligaţiuni ruseşti.

Chiar dacă un default ar fi în mare parte unul simbolic, având în vedere că acum Rusia nu se poate împrumuta de pe pieţele internaţionale – şi nici nu are nevoie să se împrumute date fiind veniturile mari generate de exporturile de petrol şi gaze – stigmatul asociat cu incapacitatea de plată a datoriei externe ar urma să majoreze costurile cu împrumuturile în viitor.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page