Press "Enter" to skip to content

Probele de competențe de la Bacalaureat au fost amânate, anunță Ligia Deca | Ce se întâmplă cu celelalte clase

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, după ședința de Guvern de joi, că examenul de Bacalaureat va fi amânat două zile, urmând ca probele de competență să înceapă pe 14 iunie și nu pe 12, cum era programat.

Conform calendarului actual, mâine, 9 iunie, se termină perioada de încheiere a situației școlare pentru elevii din ani terminali. Ar fi trebuit să se încheie și înscrierea la examene. Perioada de încheiere se prelungește până pe 13 iunie. La celalte clase nu se impun modificări. În ceea ce privește înscrierea la examene, la Bacalaurea se prelungeşte până pe 13 iunie. Probele de competențe se vor susține în perioada 14-23 iunie. În ceea ce privește probele scrise, nu se impune în acest moment modificarea calendarului”, a declarat ministrul Educaţiei.

Cu privire la Evaluarea Naţională, ministrul Educaţiei a afirmat că nu se impun modificări.

Guvernul a adoptat declaraţia privind politica de salarizare a personalului din învățământ, care are ca anexă un memorandum al Guvernului, ministrul menţionând că documentul răspunde cerinței profesorilor de a avea un act normativ în Monitorul Oficial.

„Memorandumul include toate măsurile luate deja, a doua parte vizează investițiile în infrastructură, listate pentru a vedea amploarea și investiția. O secțiune subliniază din nou elementele din legile educației ce vin în sprijinul carierei didactice”, a transmis Ligia Deca în urmă ședinței de Guvern.

Aceasta subliniază că Guvernul României își asumă actul care include două măsuri: garantarea principiului pe care se va baza noua grilă – salariul de bază a profesorului debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie și că, pe perioada concediilor, personalul va avea dreptul la o indemnizație de concediu. Ambele solicitări au făcut parte din doleanțele pe care le-am primit.

Pe de altă parte, specialiştii susţin că memorandumul adoptat de Guvern nu are nicio valoare juridică.

Ca valoare juridică nu are, dar este un angajament pe care și-l ia Guvernul, că-l respectă sau că nu-l respectă. Nu obligă Guvernul că se găsesc diverse motive ca să îl blocheze, că nu sunt bani sau că avem crize. Memorandumul este un agrement că vor să facă ceva, dar actul în sine nu e. Adică unde e legea? Până nu se purcede la concretizarea ideii memorandumul este ca inexistent. Juridic nu are nicio valoare”, a declarat Petre Lăzăroiu pentru „Adevărul”.

Reacția sindicaliștilor

Reamintim că vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a transmis că profesorii sunt nemulțumiți de memorandum. „Ne-am exprimat deja nemulțumirea pentru acest memorandum, pentru că nu este o formă completă, așteptăm forma finală. Așteptăm forma finală pentru a comunica cu adevărat oamenilor, pentru că, așa cum am cerut, am cerut mai multe lucruri vizavi de partea de salarizare și aici aș vrea să explic un pic ce înseamnă principiul acela le de la care plecăm noi. Am spus foarte clar că grila pe care am construit-o împreună cu Ministerul Educației, la cererea premierului și care a ajuns în cele din urmă și la Ministerul Muncii, pleacă într-adevăr de la acest principiu – profesorul debutant să beneficieze de salariul mediu brut pe economie, dar acest lucru nu se poate transpune într-o lege fără să vorbim despre coeficienți”.

De asemenea, aceasta a precizat că „Memorandumul este un act intern al Guvernului, fără nicio valoare sau impact pentru populație, iar în ultimii ani mai multe astfel de acte au fost încălcate de instituția care le-a adoptat”

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page