Au fost clipe de coșmar pentru bucureșteni. Un autobuz STB – care circula pe linia 381 – a fost cuprins de flăcări, în timpul unei curse cu pasageri. Incendiul a fost atât de puternic încât flăcările au carbonizat în întregime caroseria. Viteza de reacție a șoferului a fost cea care a salvat viețile călătorilor.
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de joi, 6 februarie 2025, în jurul orei 05:30, la un autobuz care circula pe linia 381, în intersecția Șoselei Mihai Bravu cu Calea Văcărești, în zona Podului Mihai Bravu. În mijlocul de transport se aflau 7 pasageri, călători care au scăpat teferi și nevătămați.
Șoferul STB începuse programul de lucru de mai puțin de jumătate de oră, iar la un moment dat a simțit în cabină miros de fum. Ajuns într-o situație deosebită, de pericol extrem, bărbatul a dat dovadă de calm și prezență de spirit. Aflat în control deplin, șoferul a oprit autobuzul, a deschis ușile și i-a dat jos pe oameni. În doar 10 minute, vehiculul a fost carbonizat complet.
”Normal că intri în panică, nu? Mie îmi era de călători, nu de mine. Am văzut că iese fum, am luat extinctorul și când am venit înapoi era flacără deja. Cred că s-a întâmplat un scurt, ceva. Suntem instruiți, știm cum să acționăm, mai departe, asta e. Nu depinde de noi”, a spus șoferul care a salvat viața celor 7 pasageri, potrivit Observatornews.ro.
La locul accidentului au acționat două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj de descarcerare. Intervenția promptă a salvatorilor a dus la lichidarea incendiului într-un timp scurt. Niciun pasager nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„În jurul orei 05:30, pompierii ISU Bucureşti -Ilfov au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autobuz STB, pe Calea Văcăreşti din sectorul 4 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă. În urma evenimentului nu au rezultat victime”, anunţă reprezentanţii ISU, scrie News.ro.
Fii primul care comentează