Toate poveștile pacienților, care sunt depistați cu COVID-19, sunt extrem de emoționante.
Darren Buttrick, tată a trei copii, a trecut prin clipe de neimaginat. Bărbatul, depistat pozitiv cu coronavirus și internat în spital, a trebuit să ia decizia vieții lui. Acesta a descris momentul înfiorător când i s-a transmis că e timpul să-și sune familia, să le spună rămas-bun. Cadrele medicale, care-l îngrijeau, s-au temut de faptul că bărbatul s-ar putea stinge din viață în orice moment, din cauza stării de sănătate grave în care se afla.
Darren a trăit șocul vieții lui, după ce a auzit că trebuie să le spună copiilor și soției lui rămas bun. Tânărul tătic se afla în stare gravă, din cauza virusului nemilos, care a pus stăpânire pe întreaga planetă.
Experiența de care nu vrea să-și amintească
Darren s-a infectat cu coronavirus, în luna martie, a acestui an. Bărbatul nu vrea să-și mai aducă aminte de experiența cumplită prin care a trecut.
„Îmi amintesc că am văzut știrile în acea zi, în care se raportau primele 2.000 de cazuri de coronavirus din Marea Britanie – și m-am gândit că sunt unul dintre primii 2.000 care îl au. Am crezut că am fost cu adevărat ghinionist”, a mărturisit Darren.
Acesta este de părere că s-a infectat cu virusul nemilos, în timp ce făcea naveta la Londra în interes de serviciu. „Am început să mă simt rău, a fost mai întâi doar senzație de rău. Patru zile mai târziu am fost dus la New Cross cu o ambulanță, aveam o temperatură foarte ridicată și mă chinuiam să respir. Nu a fost confirmat Covid în acel moment, chiar nu credeam că sunt bolnav, sincer, pentru că eram foarte devreme în pandemie”, a declarat bărbatul, pentru presa străină.
Cadrele medicale i-au dat 15 minute să-I sune pe cei dragi și să le spună că s-ar putea să fie ultimul apel telefonic. Starea de sănătate a lui Darren s-a agravat între timp. „A intrat fiica mea și m-a auzit gâfâind și m-a întrebat dacă sunt bine. I-am cerut să-mi anunțe soția pentru că eu nu mai puteam ține ochii deschiști. Era groaznic. A fost ca și cum ai fi sugrumat”, a mărturisit Darren.
„Mi-au spus că mă internează la terapie intensivă, pe ventilator și în comă indusă și că asta este singura modalitate de a mă salva. Mi-au spus: ai 15 minute acum, în timp ce te pregătim, să-i suni pe cei dragi și să le spui că acesta ar putea fi ultimul tău apel telefonic pentru că ești în stare foarte gravă. Iar eu plângeam și îi imploram să nu mă lase să mor”, a adăugat Darren.
Din fericire, Darren și-a revenit, însă nu poate uita șocul pe care l-a trăit. Acesta a povestit cum a avut nevoie de aproape o lună să se pună pe picioare.
Be First to Comment