În urmă cu câteva ore, doi gemeni și-au găsit sfârșitul în casa bunicii lor. Cei doi copii de 10 ani au fost intoxicați cu monoxid de carbon, iar acum au ieșit la iveală informații emoționante despre bieții frații.
După ce o comunitate întreagă a rămas fără cuvinte după tragedia petrecută în urmă cu puțin timp, acum, ies la iveală detalii sensibile.
Mama lor i-a părăsit când aveau doar un an, iar in ciuda acestui fapt, micuții au devenit olimpici la școală.
„Așteptam dimineața să mă trezesc să mă trezesc și să îi văd cu zâmbetul pe buze. Au fost niște copii foarte buni”, a spus bunicul înlăcrimat de tragedia petrecută.
Sebi și David, doi gemeni de 10 ani și-au găsit sfârșitul în casa bunicilor. Și-au pregătit ghiozdanul pentru școală și s-au băgat în pat să se culce.
Dimineața, bunicul i-a găsit pe amândoi fără suflare, iar pe bunica în stare de inconștiență.
Din primele verificări se pare că cei doi gemeni și bunica lor s-au intoxicat cu monoxidul de carbon eliminat de sobă.
„Eu de 10 ani e aceeași sobă, tot cu ea ne-am încălzit. Eu m-am îngrijit, am scuturat soba, am schimbat pe la coșuri. Mi-am dat sufletul din mine pentru copiii ăștia, nici nu se discuta dacă nu aveau ceva, făceam tot ce puteam pentru ei.
Le-am mai făcut o casă în curte ca să îi țin lângă mine și când se fac mari, i-am iubit enorm, au fost sufletul meu, tot ce au vrut ei pe lumea asta și tot ce au vrut ei.. Nici nu știu dacă mai pot să trăiesc fără ei”, a mai spus bunicul, care și-a pierdut nepoții seara trecută.
Mama i-a părăsit, iar tatăl s-a recăsătorit și i-a abandonat
Mama i-a părăsit când aveau un an și jumătate, iar tatăl s-a recăsătorit și i-au abandonat. Erau crescuți doar de bunicii care au sacrificat totul pentru ei.
Sebi și David erau clasa a III-a și erau printre cei mai buni din școală.
„Au medalii de la română, matematică, engleză. Concursuri, festivaluri, participau la orice, premii, diplome, tot, foarte trist.. Erau doi copii sensibili, copii care indiferent ce aveau ei, ei erau prezenți. Ei și când erau bolnavi își doreau să meargă la școală”, a spus un profesor despre bieții micuți.
„Păcat de ei, crescuți cu greu de bunici, părinții lor n-au venit să îi mai vadă”, a declarat o vecină, potrivit România TV.
După zeci de minute de resuscitare, din păcate, cei doi copii au fost declarați morți.
În momentul de față, bunica este sub supravegherea medicilor la spitalul din Craiova, însă femeia se află în stare critică. Cam atât de tragic și trist se termină povestea celor doi mici îngerași, care au plecat împreună dintre cei vii.
În urmă au lăsat durere, amărăciune și multe amintiri, pe care cei ce i-au cunoscut cu greu le vor da uitării.
Be First to Comment