Alarma s-a dat joi, 12 noiembrie 2026. Echipajele intervin la Liceul „Vasile Alecsandri” din localitatea Săbăoani, în Neamț, după ce mai mulți elevi au acuzat stări de rău.
Autoritățile au fost anunțate că 12 elevi din clasa a VI-a acuză dureri de cap, usturime la nivelul gâtului, greață și vărsături. Se pare un elev ar fi folosit un spray iritant, cel mai probabil cu piper, în clasa în care erau aproximativ 29 de elevi.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului, având în vedere numărul persoanelor implicate. Potrivit primelor informații, opt copii urmează să fie transportați la spital pentru investigații de specialitate. Unitatea de învățământ a fost evacuată, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de intervenție: o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
De asemenea, la școala din Săbăoani a fost solicitat și echipajul CBRN din cadrul ISU Iași pentru a verifica situația și a identifica dacă există eventuale substanțe periculoase.
Intervenția este încă în desfășurare.
Autoritățile urmează să stabilească cu exactitate ce a provocat stările de rău pe care le acuză elevii.






Fii primul care comentează