Sunt medic veterinar și oamenii mă sună adesea noaptea. Sunt convinși că, dacă ai diplomă, trebuie să rezolvi totul de la strănutul unui câine până la salvarea vieții lor. Dar Anna a sunat ziua. Și în vocea ei era o oboseală atât de profundă, ca și cum nu ar fi dormit de luni de zile.
— Bună ziua, este clinica? Mă numesc Anna. Sunt programată la dumneavoastră. Am o problemă cu pisica mea… Nu mă lasă să dorm.
Fraza „pisica nu mă lasă să dorm” poate însemna orice. Dar în intonația ei nu era iritare, ci îngrijorare.
Anna a venit îmbrăcată îngrijit, puțin tensionată. Aproximativ cincizeci și cinci de ani, tunsoare strictă, palton în culoarea cizmelor. Ținea cu grijă cușca de transport, ca și cum înăuntru ar fi fost porțelan.
— Ea este Luna, a spus. Un nume frumos, ales de soțul meu. Dar noaptea nu este Luna, ci un ceas deșteptător cu gheare.
Din cușcă mă priveau niște ochi mari. O pisică mare, gri, cu blană deasă, privire calmă. Nicio agresivitate.
— Ce se întâmplă? am întrebat.
Anna a oftat adânc.
— Mă trezește în fiecare noapte. Mereu pe la trei sau patru dimineața. La început mă atinge ușor pe obraz cu lăbuța. Dacă nu reacționez, începe să lovească mai tare. Mă poate mușca de mână. Trage pătura de pe mine. Până nu mă ridic și nu mă duc să dorm în sufragerie pe canapea, nu se liniștește. Iar imediat ce plec se așază pe perna mea și doarme până dimineața.
— De cât timp se întâmplă asta?
— De aproximativ trei luni. La început am crezut că i s-a schimbat caracterul. Apoi am decis că sunt nervii mei. Terapeutul a spus că este insomnie pe fond de stres. Mi-a dat un sedativ. Dar nu a fost mai bine.
Luna stătea liniștită lângă stăpâna ei și nu-și lua ochii de la ea. Am examinat pisica. Inima regulată, respirația curată, greutate normală. Un animal perfect sănătos.
Și în acel moment am realizat brusc, cu groază, că pisica nu avea nicio problemă psihică, iar ceea ce se întâmpla era mult mai grav.
— Anna, am întrebat, cum vă simțiți când vă trezește?
S-a gândit.
— Rău. Inima îmi bate puternic. Gura mi se usucă. Uneori simt că nu am aer. La început cred că îmi crește tensiunea. Pun o pastilă sub limbă și merg pe canapea. Acolo, după un timp, mă simt mai bine.
— V-a spus cineva că sforăiți?
S-a rușinat.
— O vecină a spus odată că noaptea parcă mă opresc din respirat, iar apoi inspir brusc.
M-am uitat la pisică. Nu-și lua ochii de la Anna.
— Se pare că Luna nu vă trezește pentru că ar fi rea, am spus. Este posibil să reacționeze la ceea ce se întâmplă cu dumneavoastră în timpul somnului. Animalele simt când respirația se schimbă sau când bătăile inimii devin neobișnuite. Pentru ea, acesta este un semnal de alarmă.
Anna mă privea ca și cum aș fi spus ceva ciudat.
— Vreți să spuneți că mă salvează?
— Nu pot dovedi asta, am răspuns. Dar sunt sigur că problema nu este la pisică. Trebuie să faceți analize. Sânge, glicemie, verificarea inimii, posibil respirația în timpul somnului. Începeți cu asta.
A tăcut mult timp, apoi a dat din cap.
O săptămână mai târziu, Anna a sunat din nou. În vocea ei nu mai era acea oboseală surdă.
— Am făcut analizele, a spus. Am glicemia crescută. Iar medicul m-a trimis la cardiolog. Au găsit probleme la inimă. Au spus că noaptea apar opriri ale respirației. Am fost trimisă la investigații suplimentare. Medicul a spus că este ceva serios.
A tăcut o clipă și a adăugat încet:
— Dacă Luna nu m-ar fi trezit… aș fi continuat să dau vina pe nervi.
Acum Anna urmează tratament. I-au ajustat medicamentele și i-au prescris terapie pentru somn. Doarme deja mai bine. Luna încă vine noaptea, dar acum doar se așază lângă ea și toarce încet.
Fii primul care comentează