O tânără de origine română și-a regăsit familia după 25 de ani în care părinții o credeau moartă. Românca a fost răpită la naștere și vândută unui cuplu de americani.
Belle Barbu, o tânără de 25 de ani, s-a născut într-o familie cu o situație financiară precară. După ce afost adusă pe lume, părinţilor ei li s-a spus că fiica lor suferă de o afecțiune la inimă și li s-a cerut să o lase în spital, pentru tratament. Ce avea să se întâmple peste două zile a fost tragic. Celor doi li s-a transmis că fetiţa a murit.
În realitate, Belle fusese răpită și vândută pentru adopţie în Statele Unite ale Americii. Cea care atunci era doar un bebeluș a fost adoptată de un cuplu din Utah.
Tânăra a fost răpită și vândută în Statele Unite ale Americii
Tânăra a aflat la 8 ani că este adoptată, iar în perioada studenției s-a răzvrătit și a rupt legătura cu cei care au crescut-o. La 25 de ani a decis să-și facă un test ADN şi, prin intermediul unui grup de Facebook (The Never Forgotten Romanian Children – Copiii niciodată uitaţi ai României) a încercat și a reușit să-și găsească familia.
Belle a văzut postarea unei prietene cu privire la grupul de Facebook care are ca scop reunirea familiilor, iar după 48 de ore a reușit să-și găsescă părinții naturali, cu ajutorul membrilor grupului.
Testul ADN pe care l-a făcut i-a arătat tinerei că are origini în India, Israel şi o parte a Europei. O prietenă a postat rezultatele pe grupul de Facebook, iar Bella Barbu şi-a găsit familia naturală, care locuieşte în Italia în prezent, în doar două zile.
La scurt timp, tânăra a fost pusă în legătură cu o persoană din România, care i-a confirmat legătura dintre ea și persoanele găsite prin intermediul grupului. Cât a putut de repede, Belle a călătorit în Italia, la Foggia, unde și-a văzut părinții și restul familiei, după 25 de ani în care aceștia au crezut-o moartă.
Be First to Comment