Fata de 23 de ani și mama sa româncă au rămas, după operație, internate la ATI.
Mamă și fiică, internate într-un spital din Italia, după ce tânăra de 23 de ani a ajuns să aibă nevoie urgent de un transplant de rinichi, suferind de fibroză chistică, diagnostic primit imediat după naștere. Lidia de 41 de ani și Iris locuiesc în localitatea Val Liona din provincial Vicenza, iar miercuri, pe 14 octombrie, au ajuns pe masa de operație, la spitalul Borgo Trentp din Verona.
Au fost operate, totul a decurs cu bine, dar au rămas la ATI și după intervenție, având ambele dureri. „Cum se simte mama?” au fost primele cuvinte spuse de Iris după trezire.
Dar chiar și așa, fiica cea mare a familiei, Nicole, de 27 de ani, a mărturisit că atât mama sa, cât și sora sa sunt bucuroase că transplantul pe care-l așteptau de mult a putut fi realizat cu succes. „Așteptarea pe lista de transplant poate ajunge chiar și la doi ani. Mama și tata au făcut toate analizele în aceste luni, dar mama avea o stare de sănătate puțin mai bună și era mai compatibilă. Din fericire, în urmă cu câteva zile a primit undă verde”, explică Nicole, care a spus că a fost nevoie de o perioadă lungă de pregătire înainte de operațiea necesară surorii sale, care avea din ce în ce mai afectată funcția renală.
„Hei, ți-am furat rinichiul!”, i-a spus fiica mamei sale. De menționat fiind faptul că în acel spital, acest caz a fost al 106-lea transplant renal de la începutul lui 2026 și până acum. De asemenea, trebuie spus că fata este o adevărată eroină, ea suferind în 2012 și 2019 două transplanturi ale ambilor plămâni, la Padova.
„Medicii au discutat cu părinții mei și le-au spus că Iris nu va supraviețui, că pentru ea nu mai exista speranță”, își amintește Nicole.
Astfel că, tânăra este îngrijită de peste 15 ani la Borgo Roma, în Verona, în timp ce familia este stabilită în Vicenza. „Gestul mamei noastre reprezintă pentru noi mult mai mult decât un act de generozitate: este o expresie profundă de iubire și de speranță. În viețile «normale», să întârzii sau să ai tensiuni la serviciu pare sfârșitul lumii. Noi știm că nu este așa”, spune Nicole.
În România, medicii nu i-au mai dat șanse. Viața lui Iris a fost diferită încă de la naștere, însă ea mereu a fost optimistă și iată că acum se bucură de o viață aproape normal, alături de familia ei.
După ce în România nu și-a găsit vindecarea, părinții au căutat și în Europa unde o pot trata. Prima dată a plecat Iris cu mama în Italia, Verona, apoi tatăl și sora mai mare le-au urmat și s-au stabilit acolo, unde a venit pe lume și mezinul familiei, de 15 ani acum.






Fii primul care comentează