Un caz dramatic a fost consemnat joi seara în Gara de Nord din București. O femeie care se afla lângă panoul de Sosire / Plecare a căzut la pământ. Alertate, echipajele medicale au intervenit, dar nu au mai reușit să o salveze.
O femeie a murit, joi seara, pe un peron din Gara de Nord
Reprezentanții CFR S.A. spun că, la orele serii, a fost solicitată intervenția Poliției Transporturi Feroviare și a unei echipe medicale, prin apel la 112. Asta după ce unei femei i s-a făcut rău și a căzut lângă alți călători.
Din nefericire, echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Femeia a fost declarată decedată. Ea se afla în fața panoului de Sosire / Plecare.
”Din primele informații transmise de personalul feroviar al Gării de Nord, intervenția unei echipe medicale și a Poliției TF a fost solicitată la numărul de urgențe 112 după ce unei femei i s-a făcut rău și căzut lângă alți călători.
Persoana respectivă se afla în fața Panoului de Sosiri/Plecări. Personalul medical a exercitat manevre de resuscitare, însă, din informațiile transmise de la fața locului, persoana a fost declarată decedată”, a declarat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA, citată de Antena 3.
Incident grav petrecut la Gara de Nord și în debut de an
Tot în acest an, dar în debutul său, un alt incident grav a fost consemnat în zona Gării de Nord. Pe 28 februarie, o femeie de 30 de ani a fost înjunghiată în plină zi chiar în fața gării.
Se pare că agresorul ar fi vrut o relaţie cu victima sa, pentru care făcuse o obsesie. Atacul s-a petrecut printre zeci de persoane. Un polițist a sărit în ajutorul tinerei, dar a fost și el rănit.
Momentul atacului a fost surprins de camerele video din fața Gării. Se observă cum tânăra stă rezemată de un perete. La un moment dat, bărbatul apare brusc și o atacă folosindu-se de arma albă.
Agresorul a fost inițial reținut pentru 24 de ore. Apoi, a fost admisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Acesta a fost acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
Be First to Comment