După mai mulți ani în care a locuit în America, Maria Ciobanu s-a întors în România, definitiv, ămpreună cu soțul ei, Mircea Câmpeanu, văduvul prietenei ei, artista Ileana Sărăroiu. Artista, ajunsă la 87 de ani, vârstă împlinită chiar luna trecută, spune că și-a dorit mereu să revină acasă.
Chiar dacă întotdeuna s-a simțit bine peste Ocean, locul pe care l-a considerat mereu acasă este tot România.
„Cel mai bine mă simt în România, acasă la mine și mă bucur că au venit și ei și sunt fericită că sunt cu ei lângă mine (…) Mă rog la Dumnezeu să mi-i țină sănătoși (n.r. pe copii și pe nepoți), dar și pe mine cât o mai vrea El.
Dumnezeu a fost bun cu noi că ne-a dat așa copii talentați, cu aptitudini muzicale și mă bucur de ei și îi mulțumesc bunului Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat așa copii și nepoți”, a declarat Maria Ciobanu Antena Stars.
Inclusiv fiica Mariei Ciobanu, Camelia, a mărturisit la un moment dat că este posibil să se stabilească în România, pentru că își doresc copiii foarte mult să facă acest pas.
Referitor la revenirea în țară a mamei sale, Ionuț Dolănescu a vrut să facă și câteva precizări: „Aș dori să menționez că mama este bine, sănătoasă, mulțumim Domnului că are mintea întreagă, este lucidă, mobilă, are 87 de ani, nu sunt puțini ani”
A adus aceste lămuriri pentru Click!, în contextul în care pe Internet ar fi apărut zvonuri despre starea sa de sănătate. ”Este strigător la cer să se anunțe moartea Mariei Ciobanu, nu sunt de acord cu aceste zvonuri, care induc publicul în eroare. Ea va mai rămâne în România”, a mai spus artistul, menționând că e venită în țară și sora lui, de la Los Angeles.
Maria Ciobanu, trei copii cu tot atâția bărbați
Maria Ciobanu, o personalitate remarcabilă a muzicii populare, a traversat nu doar culmile succesului artistic, ci și văile adânci ale vieții personale. Are trei copii: Leontina Văduva (63 de ani), Camelia Filip (56 de ani) şi Ionuţ Dolănescu (52 de ani).
Pe Leontina a avut-o cu primul soţ, un tractorist din satul natal, Roşiile, judeţul Vâlcea. Camelia e rodul iubirii cu „fluieraşul” Florea Burnea din Ansamblul Ciocârlia. Apoi, din relaţia cu regretatul Ion Dolănescu s-a născut Ionuţ.
Leontina Văduva, cunoscută soprană în Franța, locuiește la Paris, e căsătorită cu americanul Robert Saltz şi împreună au un fiu, Robert Nicholas (21ani). Camelia are o fată, Mariana Elisa (28de ani) şi un băiat, Cristian.
Din partea lui Ionuț, Maria Ciobanu are trei nepoți: Ionuţ Vlad (16 ani), Ioana Maria (14 ani) şi Iancu Marian Nicolae (10 ani).
Dintre nepoți, cel puțin unul, dacă nu chiar doi, pare să-i calce pe urme: Iancu, sărbătorit chiar pe 1 octombrie. Ambii au urcat pe scenă recent, la Festivalul ”Ion Dolănescu”, alături de bunica lor.
„La acest eveniment, am vrut să-mi scot și copiii pe scenă, dacă tot au și ei acest drag de a cânta. Fiica mea, Ioana Maria, este olimpică la vioară, dar îi place să și cânte, toată ziua ascultă piesele de muzică populară are Mariei Ciobanu. În plus, i-a moștenit și timbrul vocal.
Iar fiul cel mic, Iancu, pe care ieri l-am serbat, de ziua lui, are o voce suavă și plină de sensibilitate, ca a bunicului Ion Dolănescu. Au fost aplaudați, spectatorii i-au primit cu căldură, au avut succes”, a mai spus artistul pentru sursa citată.
Cât despre nepoții ei din America, iată ce declara fata ei, Camelia Ciobanu. Aceasta are doi copii, ambii stabiliți în America, dar fiul ei s-a mutat pentru o perioadă în Germania, unde a terminat primul master. Un accident i-a ]ntrerupt cariera în balet, așa că s-a reorientat către arhitectură. Cât despre fată, aceasta se ocupă de cercetare în domeniul mediului înconjurător.
„Copiii mei deja au terminat studiile și fata, și băiatul. Băiatul chiar a terminat al doilea masterat. Primul masterat l-a făcut în Germania, în dans, în balet, a fost balerin și având neșansa să se accidenteze și să nu mai continue cu această profesie, apoi s-a apucat de arhitectură și a terminat masterat în arhitectură recent.
Și fetița a terminat International Environmental Policies și o să profeseze în domeniul mediului înconjurător (…) Și-a dedicat și își dedică viața pentru cercetare în acest domeniu”, a declarat fiica Mariei Ciobanu.
Be First to Comment