Din toamnă, Kaufland îți dă banii înapoi dacă mergi în hipermarket și duci anumite obiecte. Inițiativa a fost luată pentru a ajuta atât cumpărătorii magazinului, cât și mediul înconjurător. Iată cum trebuie să procedezi și ce ai de făcut.
- Cum poți să ajuți mediul înconjurător cu Kaufland
- Ce trebuie să duci în supermarket din această toamnă
Kaufland are peste 140 de magazine în toată România și e unul dintre cele mai cunoscute hipermarket-uri din țară. Noua metodă va da o mână de ajutor mediului înconjurător, dar îi va ambiționa și pe cumpărători să devină mai responsabili, asta deoarece li se va oferi multe recompense.
Cum îți dă Kauflanf bani dacă duce aceste obiecte la ei, din toamnă. Se întâmplă în fiecare supermarket
Din luna octombrie a acestui an, Kaufland a luat inițiativa în ceea ce privește returnarea ambalajelor de PET, aluminiu sau sticlă în scopul reciclării. Mai precis, se va folosi sistemul de garanție care îți va fi returnată în momentul în care vei aduce la hipermarket acest tip de produse.
În hipermarket va exista un automat de tip self service care îți va colecta obiectele menționate anterior și pentru care clienții vor putea să primească recompense pentru faptul că le-au adus în magazin și le dau spre reciclare.
În schimbul acestor obiecte pe care clienții le vor aduce la magazin, cumpărătorii vor primi cupoane de reduceri pentru cumpărăturile pe care le vor face ulterior în cadrul hipermarketurilor Kaufland din toată țara.
De unde vor ridica cupoanele de reducere
Clienții care aduc obiectele de tip PET, aluminiu sau sticlă se vor adresa ulterior biroului de informații din hipermarketul Kaufland, de acolo de unde vor primi cupoanele de reducere pe care le folosesc la casă pentru plata cumpărăturilor.
Totodată, vor putea fi aduse în magazinele Kaufland și ambalaje goale ale produselor de curățenie sau îngrijire personală: geluri de duș, șampon, ambalaje de cremă, detergenți. Până în prezent Kaufland Balș e primul magazin care a impus deja această inițiativă, însă din octombrie sistemul va fi valabil în toată țara.
Magazinele Kaufland au luat această decizie pentru a motiva clienții să protejeze mediul înconjurător și pentru o viață mai sănătoasă.
Be First to Comment