Un incendiu de proporţii a izbucnit marţi în Delta Văcăreşti. Suprafaţa afectată este de aproximativ 10.000 de metri pătraţi, potrivit ISU Bucureşti.
Incendiu de proporţii marţi în Bucureşti. Arde Delta Văcăreşti. Pentru stingerea focului pompierii de la ISU Bucureşti acţionează 11 autospeciale cu apă şi spumă.
Suprafaţa afectată este de aproximativ 10.000 de metri pătraţi, potrivit ISU Bucureşti.Pompierii ISU Bucureşti au transmis că în zonă sunt degajari mari de fum. „Vantul influenteaza modul de manifestare a incendiului”, a transmis ISU Bucureşti.
Traficul rutier pe şos. Vitan-Bârzeşti se desfăşoară marţi sub îndrumarea poliţiştilor Brigăzii Rutiere.
Având în vedere simularile modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind evoluția norului de fum din zona Delta Văcărești, Mun. București sector 4, se apreciază că cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări (viteze la rafală de până la 35…45 km/h), din direcție predominant vest-sud-vestică, astfel că evoluția norului de fum va fi de dispersie și deplasare spre est-nord-est”, a transmis ANM.
A fost remis mesaj prin sistemul Ro-Alert pentru informarea si avertizarea populatiei din zonă după incendiul izbucnit în Delta Văcăreşti.
Be First to Comment