Într-un gest rar întâlnit la nivelul cel mai înalt al statului, președintele interimar Ilie Bolojan a demonstrat un respect autentic față de oamenii care lucrează în umbră pentru a păstra frumusețea Palatului Cotroceni. Într-un interviu acordat pentru Prima TV, Bolojan a povestit cum, într-o seară, a decis să se plimbe prin grădinile reședinței prezidențiale și a fost profund impresionat de munca grădinarilor.
Ilie Bolojan, impresionat de efortul oamenilor de la Cotroceni
„Acum, într-una din zile, am ieșit într-o seară, eram destul de surescitat, și zic să fac o plimbare de 10 minute prin curtea Palatului Cotroceni. E o curte mică de vreo 13 hectare de grădină. Și când am văzut florile și toate aleile puse la punct, eu nu mai ieșisem, chiar dacă eram acolo, aveam un cerc din ăsta strâmt. Am zis, totuși, cine lucrează? Trebuie să-i cunosc pe oamenii ăștia”, a relatat Bolojan, într-o intervenție la Prima TV.
Impresionat de dăruirea celor care întrețin grădinile, președintele interimar a dorit să-i cunoască personal.
„Am 13 colegi, 13 grădinari, niște oameni simpli, care fac naveta de la Bolintin, din zona Giurgiu, deci vin o oră jumate în fiecare dimineață, pe un salariu destul de mic, și lucrează din greu. Vă dați seama, când e vară, e vară, când e toamnă, plouă, dar arată totul impecabil”, a povestit el.
„Se face de echipe puternice și se face de fiecare om acolo unde este. Și grădinarul ăla, care și-a făcut treaba, a făcut ca astăzi, când au venit câteva mii de oameni, să se simtă bine plimbându-se printr-un parc care este îngrijit, care este pus la punct. Așa e și într-o guvernare. Dacă nu ai echipe puternice și nu ai oameni serioși, n-ai făcut nimic”, a explicat Ilie Bolojan.
Grădinile Palatului Cotroceni pot fi vizitate în weekend
Un alt semn al deschiderii și respectului pentru cetățeni a fost decizia lui Bolojan de a permite accesul liber la Palatul Cotroceni. Începând cu mijlocul lunii martie, la doar o lună de la preluarea interimatului, Palatul și grădinile sale au fost redeschise publicului larg. Vizitatorii pot acum să exploreze, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, Platoul de Ceremonii, grădina de pe latura nordică, Platoul Baroc, Biserica Palatului Cotroceni și curțile interioare ale Administrației Prezidențiale și Muzeului Național Cotroceni.
Ilie Bolojan a motivat această inițiativă afirmând că „cred că un pas de bază în recâștigarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului este asigurarea transparenței, deschiderea acestora și a respectului față de cetățenii noștri”. Spre deosebire de perioada lui Klaus Iohannis, când Palatul Cotroceni a fost un spațiu perceput ca inaccesibil, actualul președinte interimar dovedește că apropierea de oameni începe cu respectul pentru munca lor.
Fii primul care comentează