Press "Enter" to skip to content

Gabriela Cristea, anunţ după 10 ani de căsnicie cu Tavi Clonda. Fanii au înroşit netul cu comentarii: „Pune mâna şi slăbește”

Gabriela Cristea a vorbit despre infidelitate, după 10 ani de căsnicie cu Tavi Clonda. Vedeta de la Antena Stars a fost curioasă să afle de la fanii ei dacă există sau nu cupluri care nu înșală. Apoi, a anunţat ce maşină ar vrea să-i cumpere soţul, iar fanii s-au întrecut cu glumele legate de greutatea vedetei.

Tavi Clonda și Gabriela Cristea au o activitate intensă pe rețelele sociale, unde își țin la curent fanii cu cele mai importante momente din viața lor. Recent, cei doi au atras atenția prietenilor virtuali cu o nouă veste.

Tavi Clonda i-a făcut o surpriză pe măsura așteptărilor soției sale de Valentine’s Day. Artistul a dus-o pe Gabriela Cristea să vadă mașina pe care ar vrea să o cumpere chiar pentru ea. Acesta a filmat întregul moment ca mai apoi să distribuie videoclipul în mediul online. Iată ce detaliu a atras o mulțime de critici din partea fanilor.

Pentru că pe 14 februarie a fost Valentine’s Day, cântărețul s-a gândit să își surprindă soția cu un gest înduioșător. Tavi Clonda a început să caute o nouă mașină pentru femeie care i-a dăruit două fetițe, însă a avut nevoie de părerea ei.

Așadar, Gabriela Cristea și partenerul său au mers împreună să vadă un bolid de lux care i-a impresionat din prima secundă. Moderatoarea de la Mireasa – Capriciile Iubirii a fost plăcut surprinsă de mașina pe care a văzut-o și testat-o.

Mai mult, prezentatoarea TV a scos la iveală faptul că îi place foarte mult acest model de mașină deoarece soțul său conduce un autovehicul similar. De asemenea, aceasta ar vrea ca viitorul său bolid să fie electric.

„Dragilor, ia uitați ce surpriză mi-a făcut soțul. Nu, nu-i mașina mea, este altă mașină. Am fost și am făcut un drive test cu ea pentru că soțul s-a gândit să începem căutările pentru noua mea mașină de Valentine’s Day”, a spus Gabriela Cristea în filmulețul publicat pe contul de TikTok.

Ce model de mașină ar vrea să își cumpere Gabriela Cristea. Imaginile care au făcut fanii să o critice

Moderatoarea de la Mireasa – Capriciile Iubirii s-a „îndrăgostit” imediat de prima mașină pe care a văzut-o, un Mercedes-Benz GLC. Gabriela Cristea s-a arătat foarte încântată de dotările bolidului de lux.

„O conduc foarte des pe a lui Tavi în ultima perioadă și cred că s-a săturat să-i iau mașina, nu că s-a gândit el să-mi cumpere una nouă. E foarte mișto mașina asta, varianta GLC ca a mea, doar că este nouă. Acum nu știu ce culoare, nu aș vrea chiar așa de gri că nu e genul meu. (…) Chiar îmi place cum arată și mi se pare mișto. Încă mă bate gândul să-mi iau full electric, deși toată lumea mă sfătuiește să nu fac chestia asta.

Să nu vă gândiți că am găsit vreo comoară, ci o să dau vechea mașină la schimb ca și avans pentru cea nouă”, a mai adăugat ea pe TikTok.

Momentul în care Gabriela Cristea a urcat pe bancheta din spate a bolidului de lux a generat o mulțime de reacții dure din partea fanilor. Criticile în ceea ce privește faptul că a luat în greutate nu au întârziat să apară.

„Nu vă mai lăudați atât!”, „Nici nu încape în spate”, „Pune mâna și slăbește mai bine” sau „Gabriela, ești superbă! Felicitări”, au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Aflați în vacanță, Gabriela Cristea și soțul ei, Tavi Clonda, s-au filmat în saună, fapt care a atras supărarea multor internauți! Din câte se pare, postarea cuplului nu a fost pe placul tuturor, cei doi fiind criticați. Oricum, Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au făcut un obicei din a gafa cu astfel de filmări din viața privată.

Recent, cei doi au decis să ia o pauză și să se relaxele pentru câteva zile la un hotel de lux din Brașov. Imediat ce au ajuns acolo, aceștia au vrut neapărat să meargă la spa și la piscină, așa că nu s-au ferit să le arate fanilor cât de bine arată totul, dar să le și spună cât de bucuroși sunt că au luat această decizie și, în sfârșit, se vor odihni așa cum se cuvine.

„Gabriela: Haideți să vă arătăm cum este aici…
Tavi: Vezi dacă e cineva în saună, să nu filmez oamenii. Dacă e gol…
Gabriela: Cam așa o să ne distrăm noi, abia aștept!”, au povestit cei doi pe Facebook, alături de mai multe imagini de la hotelul la care sunt cazați.

Ce spune Gabriela Cristea despre infidelitate, după 10 ani de căsnicie cu Tavi Clonda: „Nici pentru mine nu pot să bag câteodată mâna în foc”

Gabriela Cristea şi Tavi Clonda formează un cuplu de aproximativ 10 ani. După relaţia cu Marcel Toader, care nu a avut un final fericit, vedeta şi-a găsit liniştea în braţele artistului. Cei doi s-au căsătorit în 2015, iar în timp şi-au construit familia la care au visat.

Gabriela Cristea recunoaștea, în trecut, că fostul soț, Marcel Toader i-a fost infidel. Cu toate acestea, deşi nu a fost prima femeie înşelată, prezentatoarea TV  crede cu tărie că mai există cupluri care se bazează pe respect și fidelitate.

Totodată a ţinut să sublinieze faptul că niciodată ea nu și-a înșelat soțul şi nu s-a gândit să o facă indiferent de înţelegerile pe care le-au avut de-a lungul timpului.

Vreau să abordez cu voi un subiect cel puțin controversat: relația de cuplu și dacă există relații în care nu se înșală, adică să nu existe relații extraconjugale. Credeți că există cupluri în care nu se înșală? În care cuplurile pot fi fericite și pot fi atât de deschise la dialog încât să aibă o relație frumoasă și să nu fie nevoie ca unu dintre ei să se armonizeze cu altcineva din afara căsătoriei? Eu cred că da.

Nu mi-am înșelat soțul niciodată și nici nu îmi doresc să fac chestia asta. Nu am avut niciodată niciun fel de tentație. În momentul în care am hotărât că vreau să am o relație serioasă, doar pe el în văd. Niciodată nu am văzut un alt bărbat ca pe un bărbat cu care aș putea să am intimitate. Nici pentru mine nu pot să bag câteodată mâna în foc, dar cel puțin acestea sunt sentimentele pe care le încerc la momentul acesta.

Să nu credeți că eu și soțul meu avem relația perfectăDa, ne-am și certat și ne-am întors și spate în spate, dar până la urmă ne-am împăcat pentru că așa este în viață, nu ai cum. Nu se poate să trăiești lângă un om și să nu fie un moment în care să nu fii pe aceeași lungime de undă cu el. Este imposibil. Uneori nici nu propria persoană nu ești pe aceeași lungime de undă pentru că uneori sufletul îți spune ceva și trupul te îndeamnă către altceva.

Eu cred că în momentul în care alegi să nu înșeli într-o relație, ține de respectul pe care ți-l acorzi ție. Este foarte important ca în momentul în care porniți într-o relație să porniți cu brațele deschise, cu sufletul deschis că asta vă doriți să construiți împreună. Dacă nu, mai bine nu vă legați la cap” , a spus Gabriela Cristea 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page