Gabriel Oprea a fost achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Fostul ministru nu trebuie să plătească nici daune familiei acestuia. Sentința nu este însă definitivă. Oamenii legii au stabilit în schimb că vinovatul pentru tragedia petrecută în anul 2015 este Petre Mazilu, care a și primit o pedeapsă cu suspendare.
- Gabriel Oprea a fost achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină
- Fostul ministru nu trebuie să plătească nici daune familiei acestuia
În anul 2015, polițistul Bogdan Gigină a murit în timp ce conducea motocicleta ca antemergător în coloana oficială a lui Gabriel Oprea. În luna mai a anului 2018, fostul ministru a fost trimis în judecată de DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În același dosar, a fost judecat și Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, responsabil cu execuţia unei lucrări la instalaţia subterană de gaze, care nu a fost semnalizată așa cum ar fi trebuit la nivelul străzii atunci când a avut loc tragicul accident. Pentru cel din urmă, oamenii legii au și stabilit o pedeapsă cu suspendare.
Gabriel Oprea a fost achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină
Gabriel Oprea a fost achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Fostul ministru nu trebuie să plătească nici daune familiei acestuia. Sentința nu este însă definitivă. În schimb, Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, responsabil cu execuţia unei lucrări la instalaţia subterană de gaze, care nu a fost semnalizată așa cum ar fi trebuit la nivelul străzii atunci când a avut loc tragicul accident, a primit o pedeapsă cu suspendare.
„Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoare a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, în zona în care s-a produs accidentul”, susţine DNA.
Potrivit motivațiilor făcute publice de procurori, prin prisma funcției sale, Gabriel Oprea este cel care a impus angajaților săi să îl conducă acasă, deși nu se afla în timpul programului și, mai mult, acesta ar fi avut dorința ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.
„Modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societăţii comerciale General MPM Impex SRL (care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale) şi lui Mazilu Petre, administratorul societăţii comerciale. A rezultat că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante şi că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante. Obligaţia de a asigura şi folosi semnalizare reflectorizantă şi de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex SRL Mazilu Petre”, preciza DNA.
Cum s-a petrecut accident în care Bogdan Gigină și-a pierdut viața
În seara de 20 octombrie 2015, Gigină Bogdan-Cosmin, agentul de poliție în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, acesta făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care se deplasa către locuinţa sa.
Be First to Comment