Press "Enter" to skip to content

Fanta din România are o concetrație de suc de portocale de sub 5%. În alte țări ajunge la 20%

Fanta care se vinde pe piața din România are rețeta foarte schimbată în comparație cu alte țări. În cea românească există o concentrație de suc de portocale de numai 5%.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a descoperit diferențe în compoziția mai multor produse Fanta vândute în mai multe state europene. Dacă va fi stabilit că a fost încălcată legislația și va fi dovedit dublul standard, compania producătoare va fi amendată cu până la 4% din cifra de afaceri.

ANPC a transmis, joi seară, că, în urmă cu cinci luni, a transmis o alertă către sistemul Internal Market Information al Comisiei Europene, prin care solicită verificarea în statele membre ale UE a etichetelor produselor Fanta Portocale, Fanta Portocale Zero Zahăr și Fanta Lămâie.

„Drept urmare, pe 12 ianuarie 2023, ţara noastră a solicitat iniţierea unei acţiuni coordonate de către România, la nivelul UE, de verificare comună, împreună cu Autorităţile competente din alte state membre, care au atribuţii de identificare a presupusei încălcări, pe scară largă a prevederilor Directivei nr. 2161/2019. Acest iniţiativă reprezintă, practic, un pionierat în depistarea şi combaterea, ca practică comercială incorectă, a calităţii diferenţiate – aşa-numitul «dublu standard» pentru cele 3 produse consumate, în cantitate mare, de către cetăţenii europeni”, a transmis ANPC.

În cursul analizelor etichetelor produselor comercializate pe teritoriul Uniunii Europene, conținutul de suc de portocale în produsul Fanta Portocale zu zahăr este:

  • sub 5%, în 3 state membre, printre care și România;
  • 5%, în 13 state membre;
  • 6%, în 4 state membre;
  • 8%, în 3 state membre;
  • 12%, în 2 state membre;
  • 20%, în 2 state membre.

Fanta Portocale Zero Zahăr:

  • 3%, în 10 state membre, printre care și România;
  • 4%, în 5 state membre;
  • 7%, în 2 state membre;
  • 8 %, într-un stat membru;
  • 12 %, într-un stat membru.

Fanta Lămâie (cu îndulcitori):

  • 1 %, în 3 state membre;
  • 3%, în 5 state membre, printre care și România;
  • 6%, în 4 state membre;
  • 12 %, într-un stat membru.

„De asemenea, au fost înregistrate diferenţe semnificative privind utilizarea sau nu, la aceste 3 produse, a anumitor aditivi cu proprietate de colorare şi utilizarea diferenţiată de ingrediente, faţă de formula generală. Există diferenţe şi în ceea ce priveşte variantele de îndulcire, în cazul produselor din gama Fanta Portocale, la nivelul UE, şi anume:

  • conţinut exclusiv de zahăr, la 5 state membre
  • amestec de zaharuri şi îndulcitori, la 15 state membre
  • utlizarea siropului de fructoză-glucoză, la 2 state membre
  • utilizarea amestecului de zahăr şi a siropului de fructoză-glucoză, într-un stat membru
  • utilizarea siropului de fructoză-glucoză şi a îndulcitorilor, în 4 state membre”, a adăugat ANPC.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page