Press "Enter" to skip to content

Există o legătură între catastrofa aviatică din Constanţa şi conflictul din Ucraina? Răspunsul clar dat de Ministrul Apărării

Deși au apărut multe speculații cum că tragedia aviatică din Constanța și conflictul din Ucraina ar fi în strânsă legătură, Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, sparge orice urmă de îndoială.

Astfel, el exclude ca aceste accidente aviatice să aibă vreo legătură cu ceea ce se întâmplă în Ucraina.

„Evident, noi am riscat viaţa piloţilor noştri, a tinerilor noştri zburând pe aceste avioane pentru că aceste avioane nu corespund la ceea ce astăzi se întâmplă la misiunile de care este astăzi. Asta era situaţia.

„ Comandamentele din zona Forţelor Aeriene şi Parchetul Militar continuă cercetările, se studiază circumstanţele în care s-a produs această tragedie.

Nu se poate să luăm în calcul alţi factori decât starea tehnică, starea vremii şi managementul acţiunii. Sunt trei dimensiuni pe care se face această anchetă şi sigur că vom avea un raport, pe lângă ceea ce înseamnă criteriile juridice după care Parchetul Militar stabileşte circumstanţele sau eventualele vinovăţii ”, a declarat Vasile Dîncu . 

Aparatele de zbor ar fi fost vechi

El a precizat că MiG-urile sunt aparate de zbor vechi, implicate în trecut în incidente similare, iar elicopterul Puma nu ar fi fost potrivit pentru o intervenţie în condiţiile de vreme care erau atunci în zona respectivă. 

„ Este clar, la prima apreciere, fără să avem rapoarte, că e vorba de un aparat de zbor MiG, care sunt vechi. Am avut şi în trecut alte evenimente cu MiG 21, iar în cazul elicopterului Puma- aceste elicoptere sunt uşoare, care nu sunt potrivite pentru condiţii foarte grele de vreme, pentru asemenea condiţii de vreme, întuneric, viscol, ceea ce era acolo. Nu putem anticipa. Vrem să ştim în ce măsură toţi aceşti indicatori au produs această tragedie ”, a explicat Vasile Dîncu. 

Legătura cu războiul din Ucraina

Întrebat dacă exclude orice legătură între ce se întâmplă în Ucraina şi aceste două incidente aviatice, ministrul Apărării a răspuns: „Este absolut exclus, nu există nicio dovadă şi nu există nicio circumstanţă care să ducă la această concluzie. Toate sunt scenarii de SF ce am văzut la tv şi în social media”.

„ Evident, noi am riscat viaţa piloţilor noştri, a tinerilor noştri zburând pe aceste avioane pentru că aceste avioane nu corespund la ceea ce astăzi se întâmplă la misiunile de care este astăzi. Asta era situaţia. Suntem într-o situaţie în care dotarea Armatei, fondurile pe care le-a avut Armata la dispoziţie nu au permis mai mult decât modernizarea acestor aparate de zbor şi totuşi consecinţele se văd acum ”, a afirmat ministrul Apărării.

Ministrul Apărării a explicat şi de ce informaţia iniţială a fost că în elicopterul Puma se aflau cinci persoane şi nu şapte. 

„ În prima fază am fost anunţaţi că sunt cinci din echipajul normal căutare şi salvare, apoi, cei la de Forţele Navale au anunţat şi ei că echipa operativă a stabilit că există posibilitatea ca avionul să fii căzut în Dunăre sau în mare şi atunci este nevoie şi de doi salvatori marini. Erau două instituţii care au propus membri în acest echipaj ”, a transmis Vasile Dîncu.

Joi seara, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03, a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei. Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50.

Un elicopter IAR-330 Puma a decolat în jurul orei 20.21 spre zona posibilului impact pentru o misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei. Elicopterul a pierdut legătura radio cu turnul de control şi a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44. Pilotul raportase condiţii de vreme nefavorabilă şi primise ordin să se întoarcă la bază, a anunţat Ministerul Apărării.

Din păcate, atât aeronava, cât și elicopterul, au fost declarate dispărute.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page