Press "Enter" to skip to content

„Doctorul îi mai dăduse câteva ore de trăit”. Ce s-a întâmplat la căpătâiul reginei cu puțin timp înainte să-și dea ultima suflare

Sunt câțiva membrii ai Familie Regale care nu au mai ajuns în timp util să-și ia rămas bun de la Regina Elisabeta a II-. Iată despre cine este vorba!

Personalul medical care a început să o supravegheze pe Regină cu câteva zile înainte de decesul acesteia a înștiințat familia regală că Majestatea Sa se afla într-o stare destul de gravă.

Sănătatea Alteței se deteriora de la o oră la alta, motiv pentru care rudele acesteia au fost chemate de urgență la castelul Balmoral.

Potrivit BBC, mai mulți membri ai familiei regale au fost transportați în Scoția cu mai multe zboruri speciale ale Royal Air Force. 

Ce s-a întâmplat cu familia Reginei cu puțin timp înainte de moartea acesteia

Chiar dacă toate rudele au fost anunțate că Alteța Sa se simțea din ce în ce mai rău, doar Prințul Charles, consoarta acestuia, Camilla și Prințesa Anne au ajuns în timp util ca să o mai vadă pe Suverană în viață și să-și poată lua rămas bun de la ea

așa cum se cuvine. 

Din nefericire, Prințul Andrew, Prințul Edward, soția acestuia, Sophie și Prințul William nu au reușit să ajungă la reședința de vară a Reginei, după ce doctorii i-au mai dat „doar câteva ore de trăit”, notează Dayily Mail . 

În ciuda faptului că  Regina  Elisabeta a II-a avea nu mai puțin de 96 de ani, durerea provocată de moartea ei a lăsat răni adânci nu doar în sufletele familiei regale.

Întreg personalul medical care s-a îngrijit de Suverană în ultimele zile din viața acestuia este vizibil marcat de trecerea Majestății Sale în neființă.

„Oricât de mult ai încerca să te pregătești pentru acest moment, tot te lovește atunci când se întâmplă.

Ea (n. red Regina Elisabeta a II-a) este de neînlocuit. Pur și simplu nu pot să cred că nu o să-i mai vedem zâmbetul. Este un șoc imens”, a declarat un membru al staff-ului.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page