Dublă tragedie în Roman.
O nouă victimă a femicidului, fiind a 29-a femeie ucisă în acest an. Acum este vorba de o femeie în vârstă de 42 de ani din Roman. Victima a fost înjunghiată de cel care îi era partener de viață. Ulterior, călăul în vârstă de 45 de ani s-a aruncat în gol de la aceeași înălțime.
Tragedie în Roman
Alarma s-a dat marţi, 29 septembrie, iar la fața locului au intervenit salvatorii și oamenii legii, dar, din păcate, pentru femeie nu s-a mai putut face nimic, fiindu-i declarat decesul pe loc. În timp ce agresorul a fost transportat la spital în stare gravă, în comă, acolo unde, ulterior, a murit și el. De menționat este faptul că, imediat după ce a rănit-o pe femeie, bărbatul ar fi intenționat să îl rănească și pe fiul minor al acesteia, un băiat de doar 15 ani.
Doar o minune a făcut că minorul să scape din mâinile lui. Dar minorul a fost martorul scenei de groze, fiind găsit de polițiști la fața locului.
„Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce femeia de 42 de ani se afla într-un imobil din municipiul Roman, ar fi fost atacată cu un obiect tăietor-înţepător de concubinul acesteia, un bărbat de 45 de ani. Ulterior, acesta s-ar fi aruncat de la etajul 4 al imobilului în cauză, fiind preluat de un echipaj medical şi transportat la spital”, au afirmat poliţiştii.
Acum cazul a fost preluat de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, în timp ce anchetatorii urmează să stabilească exact cum s-a petrecut totul şi care au fost împrejurările care au dus la o asemenea tragedie.
De îndată ce am ajuns acasă, vecina m-a oprit chiar în fața ușii și mi-a…
Declarația președintelui Dan, care a subliniat că prezența AUR la guvernare „ar afecta relațiile cu…
O femeie în vârstă de 58 de ani a murit la locul de muncă, în…
Un accident devastator a avut loc joi, 1 octombrie, în localitatea Ghidigeni, județul Galați. O…
Un bărbat de 55 de ani a murit după ce a fost atacat de un…
Nicușor Dan va relua consultările cu partidele politice și va face o nouă nominalizare pentru…