Categories: Fără categorie

Nicușor Dan convoacă CSAT. Securitatea Mării Negre, discutată în ședința de joi

Nicușor Dan va convoca pentru joi o ședință CSAT la care urmează să se discute despre situația securității din Marea Neagră.

La ședința de joi urmează să participe noii miniștri, au precizat anumite surse, scrie Antena 3 CNN. Mai exact, în cazul în care Guvernul Niculescu trece de votul Parlamentului, la ședința CSAT de peste două zile ar urma să participe premierul Luca Niculescu, ministrul Apărării Radu Oprea, ministrul de Interne Marian Neacșu, ministrul de Externe Dan Neculăescu, ministrul Economiei Daniel Zamfir, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare și Radu Marinescu, ministrul Justiției.

Ședința de joi are loc în contextul celor mai recente atacuri de la Marea Neagră, asupra mai multor nave. Miercuri, Velislava Petrova-Chamova, ministru de Externe al Bulgariei, a anunțat la Berlin că țara sa o să lucreze alături de România și Turcia la un „moratoriu” asupra atacurilor ce vizează navele comerciale din Marea Neagră.

Amintim că patru nave civile au fost scufundate sau avariate doar în ultimele două săptămâni, suspectă pentru atacuri fiind Rusia. Într-un text postat pe X, și Nicușor Dan a vorbit despre această temă:

„Am avut o discuție telefonică foarte bună cu președintele Bulgariei, Iliana Iotova, referitoare la recentul atac cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în largul coastelor bulgare, precum și la celelalte incidente care au afectat navigația și infrastructura în apele românești. Aceste atacuri cu drone sunt consecințe directe ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pun în pericol nu doar navigația în regiunea noastră, ci și livrările vitale de produse agricole către alte continente. Am convenit ca România și Bulgaria să colaboreze strâns pentru a promova măsuri mai ferme de contracarare a dronelor în cadrul UE și NATO, în scopul asigurării unei navigații comerciale sigure în Marea Neagră”, a comunicat Nicușor Dan.

Aceste atacuri, care au loc în apropierea apelor teritoriale bulgare, pun în pericol stabilitatea regiunii, dar și libertatea de navigație și infrastructura maritimă critică, avertizează ministrul bulgar.

În momentul în care a fost întrebată despre posibila invocare a articolului 4 NATO, Petrova-Chamova a spus că executivul bulgar a informat deja aliații și a cerut sprijin în această situație.

BREAKING NEWS

Recent Posts

„Cel mai greu mi-a fost!” Daniela Sterp A RECUNOSCUT! Soția lui Culiță Sterp a dezvăluit că…

Daniela Sterp a reușit în ultimii ani să strângă o comunitate numeroasă de urmăritori în…

48 de minute ago

Da, e adevărat! La doar 50 de ani, Fuego are…

Paul Surugiu, cunoscut sub numele de Fuego, a sărbătorit recent o dublă aniversare: 50 de…

6 ore ago

Alimente „Sănătoase” Care Îți Pot Pune Rinichii și Inima în Pericol Dacă Ieși cu Pastilele pentru Tensiune sau Colesterol!

Atenție la ceea ce mănânci dacă iei medicamente pentru hipertensiune, colesterol sau boli cardiovasculare. Anumite…

7 ore ago

Judecătoarea Mărginean Cătinean Candidia Laura a murit tragic la doar 50 de ani!

Judecătoria Dej este în doliu după ce fosta judecătoare Mărginean Cătinean Candidia Laura a murit…

7 ore ago

Anunț important pentru pensionarii din România! Câți bani intră în plus în luna decembrie…

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri sub 3.000 de lei vor primi în luna…

7 ore ago

Bona lui Melek, dezvăluiri dureroase pe internet: „M-au lăsat moartă de foame.”

Ce spune femeia despre greutățile prin care a trecut în ultimii ani. Bona lui Melek…

8 ore ago