Press "Enter" to skip to content

De o luna am o aventura cu un coleg de serviciu. Problema e ca eu am 20 de ani, iar el 40

De cand lumea si pamantul, iubirea genereaza batai de cap si incurcaturi, caci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare.

In cea mai mare parte a situatiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvari. Pentru asta exista Adela, gata sa te asculte si sa te ajute sa vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastra in probleme de cuplu, iti sta la dispozitie.

Draga Adela,

Nu stiu cum sa incep… Probabil ar trebui sa incep cu inceputul… De aproape un an de zile muncesc si de ceva timp mai bine spus de vreo luna traiesc o aventura cu un coleg. Nimic neinregula pana aici. Problema e ca eu am 20 si de ani… el are 40 si de ani si, pe langa asta, el are o familie, insemnand o sotie si 2 copii. Si eu am o relatie de ceva ani…

„Relatia noastra ” pana acum e doar in stadiul de a ne furisa sa ne sarutam, sa ne spunem cat de mult ne dorim si cam atat. Frica mea cea mai mare e ca o sa ma indragostesc de el si sunt constienta ca el nu isi va parasi familia sa fie cu mine, nici nu i-am cerut asa ceva si nici nu o voi face.

Dar mai e ceva – stiu ca pe langa mine si sotia lui mai sunt si altele. Dar totusi il doresc, imi doresc sa fiu cu el, dar nici nu vreau sa sufar, pentru ca sunt genul de persoana care se ataseaza foarte repede si pune suflet la fel de repede. Nu stiu cum as putea sa scap din situatia asta, mai ales ca la munca ne vedem zilnic si, cand ne vedem, tot corpul imi vibreaza. Pentru el am trecut si peste orgoliul meu. Nu as vrea sa fac o prostie din care sa fiu tot eu cea ranita. Ce ma poti sfatui? Multumesc!

Adela raspunde:

Draga mea,

Asadar, te-ai indragostit de Don Juan! Are si familie acasa – la care nu va renunta – are si nu se stie cate amante… si tu tot vibrezi. Evident, ai doua posibilitati: sa dai curs acestei atractii teribile sau sa te abtii. Daca te lasi, povestea va dura o vreme dupa care, intr-un fel sau altul, va trebui sa se incheie.

De ce? Pentru ca, dupa ce te va cuceri se va linisti si isi va aminti de nevasta, precum si de latura lui de cuceritor. Cel mai probabil, va dori ceva nou. Exista si o minuscula probabilitate sa te iubeasca cu adevarat si sa-si doreasca sa lase totul pentru tine. Daca ar face asta, te vei trezi cu un iubit cu 20 de ani mai in varsta decat tine care deocamdata este in putere dar, cu trecerea anilor, nu va mai putea tine pasul cu tine. Plus ca va fi vesnic legat de fosta nevasa prin cei doi copii ai lor.

Ce castigi daca dai curs atractiei? Experienta, niste amintiri frumoase si – eventual, daca iti faci iluzii – o dezamagire. Daca crezi ca merita toate acestea, da-i inainte. Daca nu, atunci nu te repezi. E de ajuns sa astepti fara sa faci nimic pentru ca atractia sa se potoleasca dupa o vreme. Este doar o stare care trece prin tine, la fel cum trec si atatea altele. Priveste-o cu atentie ca un martor si, in cele din urma, se va potoli. Depinde numai de tine ce fel de viata iti doresti.

Daca esti genul aventuros, nu o sa suferi doar pentru ca ai vrut sa-l cunosti mai indeaproape pe acest om. Daca iti doresti stabilitate si o relatie profunda, poate e mai bine sa-ti vezi de treaba ta, chiar sa pleci cat mai departe de el. Nu e acesta singurul job care exista pe lume.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page