Gabriela Cristea e cea mai fericită, căci după ani întregi în care s-a luptat să rămână însărcinată și aproape își pierduse ultima speranță, vedeta a devenit mamă a doua fetițe. În anul 2017 ea a adus-o pe lume pe prima ei fiică, iar în 2019 s-a născut și cel de-al doilea copil. Cum a aflat vedeta că e gravidă.
Gabriela Cristea și-a dorit foarte mult să devină mamă după ce l-a cunoscut pe Tavi Clonda, iar vedeta și partenerul ei de viață s-au luptat destul de mult până a reuși să devină părinți. Prezentatoarea de la Antena Stars mărturisea că au fost momente în care chiar își pierduse speranța că va putea să mai devină mamă vreodată, însă la vârsta de 43 de ani s-a produs minunea.
Frumoasa prezentatoare de la Antena Stars a rămas însărcinată cu primul ei copil, iar ea a dat vestea cea mare chiar pe pagina sa de socializare, după ce și-a făcut câteva teste de sarcină care au arătat că într-adevăr urmează să devină mamă. Bucuria a fost uriașă pentru Gabriela Cristea, iar pe 23 septembrie 2017 ea și Tavi Clonda și-au întâlnit fiica, pe micuța Victoria, în vârstă astăzi de 4 ani.
Totuși, până a afla dacă va avea băiat sau fată, Gabriela Cristea a decis să apeleze la niște leacuri băbești pentru aflare a sexului bebelușului, iar atunci i-a pus sare în cap fără știrea ei. Tradiția spunea că dacă femeie duce mâna la nas să se șteargă înseamnă ca va avea băiat, iar dacă o duce la gură că va fi fată.
Bineînțeles, vedeta și-a dus mâna la gură, fapt pentru care i s-a spus că va avea fetiță, așa cum a și fost de altfel.
„La Victoria, i s-a pus sare în cap Gabrielei, la o petrecere, şi a ieşit că va fi fată. Şi aşa a fost. Acum nu am avut timp să mergem nicăieri”, spunea Tavi Clonda pe când vedeta era însărcinată cu cel de-al doilea copil.
La doi ani distanță de la venirea pe lume a Victoriei, vedeta a rămas din nou însărcinată, iar pe data de 17 martie 2019 ea a adus pe lume încă o fetiță, pe Iris, în vârstă de aproape 3 ani.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt foarte fericiți împreună alături de cele două fetițe ale lor, iar aceștia fac numeroase activități și petrec mult timp unii cu alții.
Gabriela Cristea, despre o posibilă a treia sarcină
Vedeta e foarte fericită că a reușit să devină mamă și mai ales mamă de fetițe. În ceea ce privește încă o sarcină, Gabriela Cristea a precizat că nu își mai dorește încă un copil.
După ce a devenit mamă de două ori de fată, fanii au întrebat-o pe vedetă dacă nu cumva și-ar dori să mai aibă și un băiat. De această dată, Gabriela Cristea, în vârstă de 47 de ani, a mărturisit că nu mai vrea să facă niciun copil.
Ea a mărturisit că își dorește să se axeze mai mult pe cele două fetițe, dar și pe carieră și a spus stop în ceea ce privește o altă sarcină.
”Dragilor, știu că ne doriți și un băiețel dar a venit momentul ca eu și soțul meu să ne fixăm toată atenția și către viața profesională, (proiecte TV și online, evenimente, concerte etc.) carieră ușor lăsată deoparte în ultimii ani, din cele două motive minuntate apărute în viața noastră, fetele”, mărturisea Gabriela Cristea în urmă cu mai mult timp.
Be First to Comment