Press "Enter" to skip to content

Crește valoarea tichetului de masă! Cu cât și de când

Valoarea tichetului de masă crește ușor, potrivit unei decizii luate de Ministerul de Finanțe. Decizia se referă la valoarea maximă pe care o poate avea un astfel de tichet.

Conform Ordinului 4.679/2024, publicat în Monitorul Oficial, valoarea maximă a tichetului de masă urcă la 40,04 lei. ”Pentru semestrul II al anului 2024, începând cu luna octombrie 2024, valoarea nominală a unui tichet de masă (…) nu poate depăși cuantumul de 40,04 lei”, se precizează în ordin.

Până la această decizie, valoarea maximă a unui tichet de masă  era de 40 de lei.

Noua valoare maximă a tichetului de masă se va menține în primele două luni ale semestrului I al anului 2025, adică în februarie și martie, prevede același ordin.

Valoarea maximă de 40,04 lei a fost propusă de Ministerul Muncii.

Majorarea ia în calcul, potrivit inițiatorilor, rata medie anuală a inflației din 2023, comunicată de Institutul Național de Statistică (INS), respectiv 10,4 la sută.

Mai multe firme au majorat deja valoarea tichetelor de masă

Conform unui studiu realizat de iVox, 9 din 10 angajați români afirmă că au resimțit creșterea inflației, iar 84% au observat o majorare a costurilor legate de masa de prânz la birou. Mai multe firme au majorat deja la 40 de lei valoarea bonurilor de masă.

Tichetele de masă reprezintă bilete de valoare pe care angajatorul le poate acorda salariaților în fiecare lună, cu scopul cumpărării de hrană. Astfel, aceste tichete pot fi utilizate numai pentru achitarea mesei sau pentru cumpărarea de alimente.

Acest tip de tichete a fost introdus în România în anul 1998.

Tichetele de masă au apărut în Franța, în anii ’60.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page