David Popovici va primi o sumă impresionantă pentru doar o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Cât încasează „Rechinul”.
David Popovici s-a calificat fără emoții în finala probei de 200 de metri liber și a reușit să câștige prima medalie de aur a României la Jocurile Olimpice de la Paris după o cursă entuziasmantă.
David Popovici, prima medalie de aur a României la Jocurile Olimpice de la Paris: „E posibil să suplimenteze”
Reporterii FANATIK trimiși la Paris au asistat la performanța uriașă obținută de David Popovici în finala de 200 de metri liber: „David nu o să câștige o sumă de bani din partea Comitetului Olimpic. Din partea Comitetului Olimpic Sportiv ia 50.000 de euro, dar e posibil să suplimenteze”, a spus Marian Popovici.
Marcel Pușcaș, invitat în platoul emisiunii moderate de Horia Ivanovici a completat: „Au anunțat că o să suplimenteze până la 100.000 de euro, chiar mai mult. În urmă cu câțiva ani era atât, acum s-ar putea să fie 150.000 de euro la medalie de aur. Cam așa se duce. Și ceilalți medaliați care vor fi pe podium vor lua 50.000 de euro”.
Marian Popovici a menționat că David Popovici va fi cu siguranță recompensat și de Dinamo: „Pornește de la 50.000, dar nu știu exact. Aurul olimpic cred că de la 100.000 de euro. Plus că sunt sigur că va exista o primă și din partea clubului la care activează, adică CS Dinamo. E posibil să ia și de acolo câteva zeci de mii de euro. Dar nu e cazul să discutăm de bani.
Horia Ivanovici e convins că această sumă va crește considerabil: „Normal, îți vin și bani și sunt convins că Popovici câștigă 200.000 de euro și apoi îți mai vin și sponsori. Îți vine totul la pachet ca să zic așa”.
David Popovici i-a speriat pe jurnaliștii străini: „N-au nicio emoție”
Horia Ivanovici a dorit să știe cum este văzut David Popovici de către presa internațională prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris: „Zic că e un fenomen și că va câștiga la 200 liber. N-au nicio emoție. Aceeași senzație o au și ei: că e el și restul lumii la 200 de metri. Despre proba de 100 de metri nu am vorbit încă. La 200 e cam clară treaba, știm cum stăm”, a mai spus Marian Popovici.
Moderatorul emisiunii a dezvăluit însă că suma primită de David Popovici este insignifiată în comparație cu alte țări: „Apropo de premieri. Hong Kong, care concurează independent de China, plătește pentru o medalie de aur 700.000 de dolari. Deci dacă David Popovici ar fi concurat pentru Hong Kong, ar fi primit 700.000 de dolari.
Pe locul doi e Israel, cu 270.000 de dolari. Serbia, 218.000 de dolari, Italia 196.000 de dolari, Lituania 182.000 de dolari și țineți-vă bine: Republica Moldova dă 171.000 de dolari pentru aurul olimpic. Incredibil”.
Marcel Pușcaș consideră că aceste premieri ar putea fi și mai mari: „Nu e o sumă mare. Sportivii ăștia se pregătesc 4 ani pentru 171.000 de dolari. Da, mai mult ca noi. Sigur au crescut și la noi, dar uite cât e PIB-ul Moldovei. Sportul e cel mai bun ambasador, se spune de ani buni. Din păcate noi vorbim de o mână de sportivi: David Popovici, canotori, un scrimer și gata sportul la nivelul ăsta”.
Horia Ivanovici a dezvăluit cât au primit sportivii români pentru o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021: „La ultima ediție, suma a fost de 70.000 de euro pentru o medalie de aur, adică de 10 ori mai puțin decât oferă Hong Kong și nici măcar la jumătate față de Republica Moldova. Sigur au crescut-o însă”.
Fii primul care comentează