În ziua de Bobotează se respectă o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții, iar una dintre ele se referă la câte zile nu se spală după această sărbătoare.
Sărbătoarea de Bobotează reprezintă botezul Mântuitorului Iisus Hristos în râul Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul.
Mai mult decât atât, sărbătoarea de Bobotează este, simbolic şi o sărbătoare a purificării naturii de forţele răului, prin stropirea cu apă sfinţită.
De Bobotează, preoţii sfinţesc apele, iar cu apa sfinţită oamenii îşi stropesc casele şi animalele. Restul de agheasmă pe care o primesc de la preot o păstrează în sticle, pentru leac.
Potrivit tradiţiei populare, atunci când preotul introduce sau aruncă crucea în apă, dracii ies de unde s-au ascuns şi fug pe câmp, dar nu pot fi văzuţi de oameni, ci doar de lupi, care îi urmăresc şi îi sfâşie.
Câte zile nu se spală rufe după sărbătoarea de Bobotează
În ziua de Bobotează, pe 6 ianuarie, se respectă mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții, iar una dintre ele se referă la spălatul rufelor.
Potrivit calendarului ortodox, în zilele cu cruce roşie, biserica interzice orice activitate casnică, astfel că nu se spală rufe, nu se calcă, nu se coase și nici nu se fac treburi în gospodărie.
De Bobotează, pe 6 ianuarie, nu se spală rufe și nici în ziua care urmează după acestă sărbătoare, având în vedere că pe 7 ianuarie este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul şi este o sărbătoare marcată cu cruce roşie în calendarul ortodox.
Potrivit tradiţiei populare, se spune că nu este bine să speli rufe timp de 9 zile după Bobotează, având în vedere că aceasta este ziua în care se sfințesc toate apele.
Cu toate acestea, Biserica atrage atenția că aceasta este doar o superstiție și că sunt sfințite doar apele asupra cărora se oficiază slujba liturgică a sfințirii.
Astfel, este greșită credința potrivit căreia nu se spală rufe timp de 9 zile după Bobotează, ci interdicția se păstrează doar în zilele în care este sărbătoare cu cruce roșie.
„În cadrul slujbei de sfințire a apei citim în stihirile canonului că „firea apelor se schimbă”. Dar acest lucru nu înseamnă că se sfințesc toate apele, ci doar apa asupra căreia se oficiază slujba liturgică a sfințirii. E bine să știm că harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Nici în cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoară peste toată pâinea care este în biserică, pentru a o preface în Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregătite special pentru aceasta. Pe de altă parte, apa sfințită nu este valabilă doar o anumită perioadă de timp. Din acest motiv, precizăm că este greșită credința că până la sfârșitul praznicului, adică 9 zile după Bobotează, apele sunt sfințite și că nu trebuie să o folosim pentru spălat.”, scrie crestinortodox.ro.
Be First to Comment