Cătălin Botezatu a analizat ținutele afișate de Carmen şi Klaus Ioahnnis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Din păcate, soţia preşedintelui României a gafat și de această dată!
Cătălin Botezatu a făcut-o praf pe Carmen Iohannis. Klaus Iohannis a participat alături de soția sa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, organizate la Londra. Prima Doamnă a României a purtat o ţinută creată de designerul Andreea Tincu, dar apariţia lui Carmen Iohannis a fost criticată dur de Cătălin Botezatu.
Carmen Iohannis a purtat o rochie din catifea neagră, lungă până la gambe, cu croială în A și cu linia decolteului rotundă, o pereche de pantofi negri şi o pălărie cu voaletă. „Rochia de catifea are un decolteu mult prea mare. Inadmisibil! Un decolteu mult mai mic, de tip Jackie Onassis, ar fi fost mult mai portivit contextului. Nici pălăria nu e deloc potrivită. Lungmea rochiei este corectă, dar ciorapul este mult prea mat. Iohannis, în schimb, este impecabil!”, a declarat Cătălin Botezatu pentru Click!.
În schimb, la dineul organizat de Regele Charles al III-ea la Palatul Buckingham, Carmen Iohannis a purtat o rochie midi, tot din catifea, până la gambe, accesorizată cu o broșă și cu o geantă tip clutch. „În cazul celei de-a doua rochii, nu s-a respectat lungimea mânecii. Este o rochie foarte prost lucrată, are peste tot cute din cusătură, trage din toate cusăturile posibile, parcă e șifonată! Decolteul este nepermis unei astfel de ceremonii. Părul trebuia obligatoriu strâns și nu lăsat desfăcut! E inadmisibi!”, a mai spus Cătălin Botezatu.
Be First to Comment