Press "Enter" to skip to content

Cât de des trebuie să speli fețele de pernă și la ce temperatură. Multe persoane fac această greșeală

La cât timp se spală, de fapt, fețele de pernă. Detaliul banal care pot avea efecte grave asupra persoanelor sensibile.

Cât de des trebuie să schimbăm și să spălăm fețele de pernă și cearșafurile? Ce se întâmplă dacă facem aceste lucruri prea târziu?

Atunci când transpirăm în timpul nopții, lenjeria de pat și fețele de pernă sunt cele mai afectate. Din cauza ei, bacteriile se înmulțesc mult mai rapid, iar în doar câteva zile așternuturile vor căpăta un aspect neplăcut, de parcă ar fi fost înmuiate în apă și apoi stoarse.

Pe lângă asta, mirosul va fi unul neplăcut, iar în timp vor apărea și pete galbene întinse. Din cauza lor pot apărea pe pielea ta diverse iritații sau chiar dermatită, mai ales dacă sunteți o persoană cu pielea sensibilă.

La cât timp se spală fețele de pernă

Salteaua se acoperă cu o husă din material de calitate pentru a fi protejată pe viitor. Când schinbați cearșafurile, e bine să schimbați și această husă. Este recmandat să schimbați și să spălați fețele de pernă, dar și cearșafurile, o dată pe săptămână. Astfel igiena va fi una exemplară în dormitor, iar înmulțirea acarienilor va fi împiedicată. Din cauza acestora, unele persoane pot face astm, rinite sau dermatite.

La ce temperatură se spală cearșafurile

Pentru a distruge mocroorganismele este indicat să speli cearșafurile la o temperatură de cel puțin 60 de grade. Totodată, poți adăuga puțin bicarbonat de sodiu în apă pentru a dezinfecta și pentru a curăța așternuturile, indiferent de detergentul pe care îl folosiți.

Lenjeria de mătase are nevoie de un ciclu de spălare cu apă rece. În cazul lenjeriilor de pat vopsite, culorile nu se estompeză la fel de repede. Acestea nu trebuie spălate cu apă fierbinte, ci la maximum 40 de grade.

Trucuri pentru igiena în dormitor

  • Petele de pe saltea se curăță rapid cu apă rece și bicarbonat de sodiu sau cu apă și oțet. Este foarte important să folosești apă rece deoarece din cauza apei calde murdăria se va dizolva și va intra mai adând în țesătura saltelei;
  • Înlocuiește pernele obișnuite cu perne care pot fi spălate în mașina de spălat și curăță-le periodic, Acest lucru trebuie făcut măcar la două luni.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page