Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au ajuns la final de drum. Relația lor a luat sfârșit de luni bune în mod oficial și tot ce îi mai leagă sunt copiii lor. Mai este doar un pas până la separarea completă și anume divorțul, iar antrenorul deja pare să aibă planuri mari de viitor și ia în calcul o altă căsătorie.
Corina Caciuc vorbește despre căsătoria cu Reghe
Corina Caciuc și Reghe trăiesc o frumoasă poveste de iubire. Cei doi sunt împreună deja de o perioadă bună de timp, de când lucrurile s-au răcit între antrenor și Anamaria Prodan, și în luna mai vor deveni chiar și părinți. Relația lor funcționează perfect și deja se gândesc la viitor.
Corina a precizat că nu o mai interesează scandalurile și nimic din ce se petrece în jurul ei, iar tot ce contează este băiețelul care va veni pe lume în mai. Cât despre nuntă, tânăra de 29 de ani susține că asta nu reprezintă o prioritate pentru ei, pentru că se concentrează pe sarcină, dar nu exclude deloc să își unească destinele în viitorul apropiat, pentru că povestea lor de dragoste este una reală și puternică.
“Deocamdată, prioritate are bebelușul nostru. Apoi, vom lua totul pas cu pas. Nu-mi este în fire să mă ridic pe vreun soclu! Nu am ce să demonstrez cuiva… Eu mă bucur de iubirea la care sunt părtașă și le doresc și altora să trăiască asemenea povești intense”, a declarat Corina Caciuc pentru Fanatik.
Anamaria continuă să lovească
Prodanca nu are deloc liniște și continuă să îi atace pe Reghe și Corina cum știe ea mai bine. Impresara a cerut ajutorul autorităților, pe motiv că i-au fost sustrase multe bunuri materiale din casă, precum și bani din conturi. Ea acuză că Reghe și amanta lui s-ar distra în acest moment pe banii ei și ai copiilor.
„Anul acesta în foarte scurt timp va aduce înapoi tot ce a sustras. Atunci amanta să stea cu el și să facă bani amândoi de la 0, căci eu l-am luat așa. Munca mea este doar pentru copiii mei, nu pentru amantele lui Reghecampf. Mendrele lui să și le facă prin Amsterdam, nu să ia munca copiilor mei.
Dar legal le descurc eu încet-încet și la final, care a greșit plătește fără să clipească. I-am promis lui Reghe ca voi recupera tot cu avocați, căci în 8-10 ani și-a satisfăcut fanteziile pe munca familiei”, spunea Anamaria Prodan cu câteva zile în urmă.
Impresara a schimbat până şi yala de la vila in Snagov, de frică să nu-i mai dispară şi altceva din casă. Acuză că noua iubită a lui Reghe i-ar fi luat mai multe piese vestimentare.
Be First to Comment