Categories: Fără categorie

Avion de mici dimensiuni făcut scrum pe Aerodromul din Iași. Ce s-a întâmplat cu pilotul

Incidentul a avut loc luni dimineața, pe 28 septembrie, pe Aerodromul din Iași.

Un eveniment periculos a avut loc în această dimineața, la Iași, acolo unde un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat, după care a luat foc.

Pilotul este în afara oricărui pericol.
Totul s-a întâmplat după ce pilotul a anunțat că are probleme tehnice și a dispărut de pe radar.

Ulterior, un apel la numărul unic de urgență anunța incidentul de pe Aerodromul din Iași.

După ce aeronava a ajuns la sol, doar o minune a făcut ca pilotul să iasă la timp, înainte să fie prins de flăcări. El a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare de echipajele medicale prezente la fața locului, o ambulanță de terapie intensivă mobilă din cadrul Detaşamentului 1 şi un echipaj medical cu medic, al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, fiind rănit ușor.

Iar incendiul a fost stins înainte ca pompierii să intervină cu două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi. „La sosirea forţelor de intervenţie, s-a constatat că era vorba despre o aeronavă ultrauşoară, în care se afla doar pilotul.

Potrivit informaţiilor preliminare, acesta aterizase pe pista aerodromului în urma unei defecţiuni tehnice apărute în zbor. Incendiul produs după aterizare fusese lichidat înainte de sosirea pompierilor. Pilotul era conştient şi prezenta escoriaţii la nivelul membrelor inferioare şi sângerare la nivelul cavităţii bucale", a precizat sursa citată.

BREAKING NEWS

Recent Posts

De îndată ce am ajuns acasă, vecina m-a oprit chiar în fața ușii și mi-a spus încet

De îndată ce am ajuns acasă, vecina m-a oprit chiar în fața ușii și mi-a…

8 ore ago

AUR a făcut anunțul! Suspendarea lui Nicușor Dan…

Declarația președintelui Dan, care a subliniat că prezența AUR la guvernare „ar afecta relațiile cu…

8 ore ago

Ea este angajata din supermarket care a murit după ce șeful a…

O femeie în vârstă de 58 de ani a murit la locul de muncă, în…

9 ore ago

Tragedie în Galați: 3 adulți și un copil de 12 ani, victime fatale după ce autoutilitara lor a fost spulberată de un tren

Un accident devastator a avut loc joi, 1 octombrie, în localitatea Ghidigeni, județul Galați. O…

10 ore ago

Un urs a omorât un bărbat de 55 de ani, în Brașov. Soția victimei s-a salvat în ultimul moment

Un bărbat de 55 de ani a murit după ce a fost atacat de un…

10 ore ago

ULTIMĂ ORĂ! A patra nominalizare pentru funcția de premier a PREȘEDINTELUI…

Nicușor Dan va relua consultările cu partidele politice și va face o nouă nominalizare pentru…

11 ore ago