Press "Enter" to skip to content

Al doilea martor al accidentului provocat de Monica Odagiu rupe tăcerea. Cum s-a produs tragedia

Apar noi detalii legate de accidentul din Capitală în care a fost implicată Monica Odagiu. Actrița s-a aflat la volanul unei mașini care a lovit mortal un tânăr de 33 de ani.

Monica Odagiu a explicat că bărbatul a așteptat momentul potrivit și s-a aruncat în fața mașinii, iar ea nu a mai avut cum să evite tragedia. Ulterior, tânărul a murit, nu a mai putut fi salvat.

„Nu s-a intamplat pe trecere, nu vedeţi că acolo”, a spus Ana Odagiu, sora artistei, la scurt timp după incident.

Iubitul Anei Odagiu, martor și el la accident, a explicat că nu a fost sub nicio formă vina Monicăi. „Nu este nimeni de vină, nu a fost un accident din vina Monicăi. S-a întâmplat că cineva în stare de ebrietate a traversat pe unde nu trebuie. Nu ştiu dacă a fost un act premeditat sau din greşeală”, a explicat el.

Care e cauza decesului bărbatului lovit de Monica Odagiu

Conform autopsiei, cauza decesului bărbatului este traumatism cranio-cerebral cu leziuni incompatibile cu viața, spun medicii legiști. Totodată, în următoarele două-trei săptămâni vor veni și rezultatele analizelor toxicologice, pentru a se vedea dacă victima se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe interzise.

Monica Odagiu a fost audiată, duminică seară, la Brigada Poliţiei Rutiere. Imediat după producerea accidentului, actriţa a fost testată cu aparatul alcooltest, dar și pentru consumul de droguri, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. „La data de 9 aprilie, în jurul orei 16:15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Știrbei Vodă. Din primele informații, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul stației STB Luterană, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. În urma accidentului de circulație s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, a transmis Poliția Rutieră.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page