Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Accident grav în centrul Brașovului, după ce o mașină a intrat într-un grup de pietoni! Sunt doi morți și doi răniți

Mașina a intrat într-un grup de pietoni. Din nefericire, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite.

UPDATE: Un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani a urcat, marţi seară, pe un sens giratoriu din municipiul Braşov, după care a ajuns pe trotuar, lovind trei pietoni. Doi bărbaţi au murit, iar alţi doi – între care şoferul – au fost răniţi, unul fiind inconştient şi intubat. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul, fiind luată în calcul inclusiv o posibilă cauză medicală.

Știrea inițială:

Un teribil accident rutier s-a petrecut marți seară, 11 august 2026, în centrul Brașovului. Un autoturism a lovit trei pietoni care circulau pe trotuar. Din păcate, în urma impactului au rezultat patru victime. Două dintre acestea au murit, iar alte au fost grav rănite.

Mai mult decât atât, la fața locului au sosit de urgență autoritățile. Pompierii au intervenit cu trei echipaje SMURD, unul de descarcerare, unul cu apă și spumă. Totodată, s-au deplasat și două ambulanțe SAJ, dar și polițiștii.

„Din primele informații, un autoturism a lovit trei pietoni care se aflau pe trotuar.
În urma evenimentului au rezultat patru victime. Din păcate, una dintre acestea a fost declarată decedată.

O altă victimă este inconștientă, aflându-se în stop cardio-respirator, iar la fața locului sunt în desfășurare manevre de resuscitare. O a treia victimă este inconștientă și a fost intubată, iar cea de-a patra victimă este conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și tratament de specialitate.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, un echipaj pentru descarcerare, un echipaj cu apă și spumă și două ambulanțe SAJ.

Intervenția este în dinamică”, precizează lt.-col. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Mai multe din Fără categorieMai multe articole în Fără categorie »

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *