Minunata ei rochie de mireasă, odată un simbol al bucuriei și al unei vieți împreună, a devenit rapid un semn de tristețe și goliciune.
În acest moment a decis Janine că își va face pozele de nuntă, oricum. În acest fel rochia, în loc să îi cauzeze durere uriașă, ar onora amintirea logodnicului ei.
Ședința foto a avut loc sub apă și simbolizează toate stările negative pe care le-a simțit, dar și faptul că, astfel, se „curăță” de ele. Janine crede că el și-ar fi dorit asta:
„Am făcut-o fiindcă am vrut să mă eliberez de pierderea logodnicului meu… Această rochie era pentru el. Am făcut-o pentru că John ar fi vrut să fac ceva de acest gen. Voia ca eu să am ce e mai bun din viață.
Chiar am simțit că Johnny îmi zâmbește de acolo de sus și că în final îmi oferă eliberarea de care aveam nevoie pentru a merge mai departe.
După ședința foto am simțit că viața mea este din nou posibilă”, a declarat Janine.
„Dacă aș putea spune ceva oamenilor aflați în suferință, le-aș zice asta: ascultă-ți inima!
TU ești cea mai importantă persoană, și numai TU te poți ajuta”, a mai precizat ea. Haideți să o credem pe cuvânt! Iată ce a ieșit din această poveste despre speranță:
Be First to Comment