Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

A MURIT într-un accident devastator…

Mircea Vasilache, un român de 64 de ani, a murit în Italia, după ce motocicleta sa a fost lovită de un TIR.

Tragedia a avut loc pe 6 octombrie, pe via Bergamo, în zona Migliaro. Mircea Vasilache, membru al Asociației Ansamblul Trăistuța, a murit la 64 de ani, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită de un TIR.

Mircea Vasilache era un român de 64 de ani, stabilit în Cremona, Italia. Bărbatul activa ca membru al Asociației Ansamblul Trăistuța, potrivit cremonaoggi.it.

„Mircea a ajuns în Italia în 1999 și, de aproximativ trei ani, făcea parte din familia noastră din cadrul Asociației Ansamblul Trăistuța, unde ocupa funcția de consilier și era, de asemenea, un dansator pasionat.

Prin prezența sa, implicarea și pasiunea sa, a contribuit la viața și activitățile asociației, lăsând o amintire care va rămâne în inimile tuturor. În acest moment de durere imensă, suntem alături cu afecțiune de soția Elisabeta Vasilache și de întreaga familie, transmițând cele mai sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l primească în lumina Sa și să-i ofere odihnă veșnică”, a transmis Ecaterina Pislariu, președinta Asociației Ansamblul Trăistuța.

Viața lui Mircea s-a încheiat pe 6 octombrie, într-un accident rutier. În timp ce conducea o motocicletă pe via Bergamo, în zona Migliaro, a fost lovit de un TIR când ieșea de pe un drum lateral.

Impactul a fost fatal pentru român. La fața locului au intervenit mai multe echipaje, dar Mircea nu a mai putut fi salvat. În ciuda manevrelor de resuscitare, românul a fost declarat decedat.

Autoritățile din Italia au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut accidentul soldat cu moartea românului de 64 de ani.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *