Război în Ucraina, ziua 11. Potrivit Statului Major Ucrainean, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, trupele ruse au declanșat un atac mecanizat pe întreaga linie a frontului în regiunea separatistă Luhansk.
Atacul a fost respins de militarii ucraineni, cu pierderi grele pentru trupele ruse. Anunțul vine după două zile în care rușii s-au limitat la bombardamente masive asupra Kievului și a altor orașe.
În zonele ocupate s-au înregistrat proteste de amploare ale ucrainenilor.
Președintele Zelenski a făcut azi-noapte apel la întreaga populație, să treacă la ofensivă împotriva invadatorilor.
În orașul rusesc Belgorod, aflat la câteva zeci de kilometri de granița cu Ucraina, s-au înregistrat mai multe explozii în cursul nopții. Din primele informații, o bază militară a fost atacată de ucraineni cu rachete – un răspuns la bombardamentele intense la care au fost supuse orașele Ucrainei.
În Ucraina, avansul trupelor terestre rusești pare să fi stagnat în ultimele două zile. Au continuat, în schimb, raidurile și bombardamentele aeriene. Rușii au pierdut, însă, mai multe aparate de zbor, sâmbătă, 5 martie.
“În toate colțurile globului, inclusiv în Rusia, oamenii cer încetarea atacului brutal al Rusiei asupra Ucrainei. Albastrul și galbenul drapelului ucrainean sunt arborate în întreaga lume, deoarece oamenii și guvernele afirmă că sunt #UnitedWithUkraine”, a scris Blinken pe Twitter.
In all corners of the globe, including in Russia itself, people are calling for the end of Russia’s brutal attack on Ukraine. The blue and yellow of the Ukrainian flag is being flown around the world as people and governments assert they are #UnitedWithUkraine. pic.twitter.com/QT8Wm04zja
— Secretary Antony Blinken (@SecBlinken) March 6, 2022
Oficiali americani cu rang înalt au mers, sâmbătă, în Venezuela pentru a se întâlni cu guvernul lui Nicolas Maduro, Washingtonul încercând să izoleze Rusia după invazia din Ucraina, informează Le Figaro, citând The New York Times, notează News.ro.
Kuleba: Ucraina este însângerată, dar nu a căzut
Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, a transmis un mesaj despre curajul solda’ilor ucraineni, punctând că “Ucraina este însângerată, dar nu a căzut”.
Be First to Comment