Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

💔😭 Fiica lui Liviu Vîrciu, distrusă de durere: „Am pierdut-o! A fost incinerată…

Carmina, fiica lui Liviu Vârciu, a povestit cu lacrimi în ochi momentul în care pisica ei a început să se simtă rău și a mers cu ea la spital. Medicii de acolo i-au spus că a venit la timp și că va rămâne peste noapte. Ulterior, lucrurile s-au întâmplat într-un mod neașteptat.

“Urmează informații cu un puternic impact emoțional și vreau să fac videoclipul ăsta pentru că nu mi se pare normal ce am auzit și ce am trăit.

Nu vreau să fac rău, nu vreau să zic nimic rău de nimeni. Într-o seară am ajuns acasă. Am văzut-o, nu era bine (n.r. pisica). Se vedea pe ea că ceva nu e bine și am decis să merg cu ea la spital, eu și cu prietena mea.

Acolo a luat-o pe Tokyo, a dus-o să o investigheze, să-i facă analize, să vadă ce are, cum îi este. Am așteptat să se întoarcă medicul veterinar. S-a întors și ne-a spus: „Mă bucur că ați adus-o, că dacă nu o aduceați, nu mai era, dimineață nu mai era”. Și ne zice: „Nu vă îngrijorați, că acum este bine, este la noi. O ținem peste noapte, s-ar putea să o ținem și mâine, sub supraveghere”. Bine, ok, super! Mă gândeam: Doamne, bine, acum e bine, se face bine, e la spital.”, a povestit tânăra.

Dimineața următoare, Carmina primește un mesaj de la prietena ei prin care i-a spus că pisica a murit. Ajunsă la spital, tinerei nu i-a venit să creadă ce a văzut.

“Dimineață îmi scrie prietena mea. Și mă gândeam: nu e bine. O sun și îmi spune că, din păcate, Tokyo nu mai este printre noi. Am zis: „Hai, vino, ia-mă, mergem la spital, vreau să o văd înainte de toate. Să văd eu că e așa, că eu nu cred”.

Am ajuns la spital, am așteptat un pic, ne-au băgat într-o cameră, ne-au întrebat… Și aici începe coșmarul meu, care nu m-a lăsat să dorm și pe care eu nu am putut să-l înțeleg. Eu sper că mă faceți voi să înțeleg cum s-a întâmplat asta. Intru cu ea pe ușă și normal că îmi cade cerul în cap când văd că-i… Și aici începe și zice: „Din păcate, s-a întâmplat un accident și acum chiar nu v-aș recomanda deloc, deloc să vă uitați la ea”. Mă gândesc: Ce? Ce ai zis? „Cineva a pus un câine de talie foarte mare și greu peste ea și s-a zdrobit.”

Poate o să fiu și răutăcioasă sau rea și îmi pare rău, gen, nu vreau să fiu așa, dar eu vin cu animalul meu la spital, la urgențe și tu îmi spui mie, tu îmi zici mie: „Doamne, ce bine că ai venit, că dacă nu veneai…”, ca să se întâmple exact lucrul ăla peste noapte, când teoretic trebuia să-și revină, pentru că așa mi s-a zis. Spune, să știu la ce mă aștept: “Există un risc. N-avem de unde să garantăm că va supraviețui sau nu. Există un anumit risc.

Dar mâine vom vedea. Este ținută sub supraveghere, este la perfuzie, vedem ce se întâmplă. Nu vreau să vă dau speranțe false”. Pe scurt și la obiect. E normal să mergi cu animalul de companie la medic și să-ți moară acolo? Asta e, se întâmplă, nu zic, nu e vina nimănui. Așa a fost să fie. Să vrei să o vezi, să-ți iei și tu ultimul adio și să vină să zică că s-a întâmplat un accident, că cineva a pus un câine de talie ultra, mega, uriașă, mondială peste suflețelul tău mic de acolo și l-a zdrobit. Oricum, fapta e consumată deja, ea nu mai este, a fost incinerată. Și cel mai frustrant e că mi-au zis: „E ok, e ok, o să fie ok, o să fie ok”. Eu nu cred că e normal așa ceva.”, a mai povestit Carmina.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *