Categories: Fără categorie

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe cabină și a fluturat steagul României, sub privirile surprinse ale celorlalți participanți la trafic.

Gestul său a dus la formarea unui blocaj masiv, zeci de mașini fiind blocate în coloană pe autostradă. La protest a participat și un al doilea camion, iar ambele vehicule au fost ulterior trase pe banda de urgență pentru a permite reluarea circulației.

Potrivit Poliției Române, incidentul s-a petrecut la kilometrul 19, iar pentru fluidizarea traficului s-a luat decizia devierii circulației de la kilometrul 23, către localitatea Bolintin-Deal, județul Giurgiu.

Intervenția a fost una fermă. Jandarmii au urcat pe cabina camionului pentru a-l da jos pe protestatar, iar cei doi șoferi implicați au fost conduși la secția de poliție, unde urmează să fie luate măsurile legale.

„Astăzi, 20 iulie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, la kilometrul 19, două ansambluri rutiere au rămas imobilizate pe benzile de rulare, în semn de protest.

Ajunși la fața locului, polițiștii au luat măsura devierii traficului rutier, de la kilometrul 23 al autostrăzii, către localitatea Bolintin-Deal, județul Giurgiu. La scurt timp, cele două autotrenuri, ale căror conducători auto ar fi fost implicați în manifestația de protest, au fost extrase pe bandă de urgență. Astfel, traficul a fost reluat pe ambele benzi. Cei doi conducători auto au fost conduși la sediul poliției, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun. Intervenția a beneficiat de sprijinul a două echipaje de jandarmi ”, transmite Poliția Română, potrivit Gândul.

andarmeria: Blocarea drumurilor este infracțiune

Jandarmeria Română a reacționat imediat, avertizând că astfel de acțiuni pot avea consecințe penale:

„În mediul on-line, există un grup restrâns de persoane care instigă la blocarea cu autovehicule sau alte obstacole a căilor de acces din jurul Municipiului București. Subliniem faptul că împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, în conformitate cu prevederile art. 339 din Codul Penal al României.”

Totodată, autoritățile atrag atenția asupra riscurilor instigării publice la astfel de fapte:

„Instigarea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, în conformitate cu prevederile art. 368 din același act normativ.”

Imaginile postate pe rețelele sociale surprind momentul în care sensul către București al autostrăzii a fost complet blocat, iar șoferul protestatar afișa drapelul României de pe cabină. În scurt timp, circulația a fost reluată pe ambele benzi, iar traficul s-a normalizat.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ȘOC! Poștărița comunei, prinsă în fapt în timp ce făcea…

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

10 ore ago

Caz șocant în Constanța! O poștăriță a falsificat zeci de semnături pentru a încasa pensii și alocații

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

10 ore ago

Tragedie la școala din Botoșani: Un băiat de 14 ani a murit după ce s-a prăbușit la ora de sport

Un incident tragic a avut loc marți în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai…

11 ore ago

Tragedie la școală: Un copil de 14 ani din Botoșani a murit în timpul orei de sport

Un elev în vârstă de 14 ani a murit după ce s-a simțit rău și…

11 ore ago

Noi detalii din ancheta morții fulgerătoare a lui Marius. Românul a decedat pe un șantier naval din Italia

Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…

o zi ago

Jojo suferă cumplit, după ce a pierdut-o pe Garbo: „Astăzi mi s-a frânt inima la plecarea ei.”

Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…

o zi ago