În ediția de joi a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, un nou concurent va păși în competiție.
În ediția de joi a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată exclusiv la Kanal D, un nou concurent își va face o intrare neașteptată!
Un nou concurent intră în „Casa iubirii” și o cheamă pe Daniela în camera roșie.
În episodul din „Casa iubirii” de mâine, 12 noiembrie 2026, avem parte de o ediție plină de suspans, deoarece un nou concurent își va face apariția în competiția iubirii și va stârni controverse în rândul băieților.
Din primele momente aflăm despre noul concurent că se numește Angello și, se poate vedea cu ochiul liber, că știe să-și aleagă bine ținutele vestimentare și are foarte mare grijă de corpul său, astfel că pare un tânăr căruia sălile de fitness nu-i sunt deloc străine.
Noul concurent nu va sta pe gânduri și o va chema chiar pe Daniela în camera roșie! Fetele vor fi încântate să vadă pe conexiune că Daniela este cea care a fost chemată la camera roșie iar băieții, de cealaltă parte, așteaptă cu sufletul la gură să vadă cine este noul lor coleg, dar și noua posibilă „amenințare” pentru cei ce au relații cu alte fete din casă.
În camera roșie, Daniela pare că se simte foarte bine cu Angello. Concurenta râde cu gura până la urechi, așa cum n-a mai făcut-o de când s-a despărțit de Valentin.
Noiembrie 2026 aduce vești bune pentru unele zodii, care vor avea ocazia să-și îmbunătățească situația…
Gabriela Macsim, o educatoare din Botoșani, a murit la vârsta de 33 de ani. Este…
Comuna Belinț trece printr-o pierdere greu de imaginat, după ce fostul primar, Florin Laza, a…
Propriul meu fiu m-a dus pe o insuliță minusculă în mijlocul oceanului și m-a abandonat…
Ce decizie a luat Daniela, concurenta din "Casa Iubirii" Daniela își pregătește un nou început.…
Veste importantă pentru fanii emisiunii „Casa iubirii”! Ahmed și Andra au făcut un anunț care…