O intervenție de urgență a pompierilor timișoreni s-a încheiat tragic în această dimineață. Un incendiu izbucnit într-o locuință de pe strada Petre Ispirescu a dus la decesul unui bărbat, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de salvare.
Alarma s-a dat vineri, 10 aprilie, în jurul orei 08:35.
La sosirea salvatorilor, focul se manifesta cu degajări mari de fum într-o încăpere a casei, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați.
Pompierii au reușit să pătrundă în locuința inundată de fum și au extras o victimă de sex masculin. Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență și prezenta arsuri severe la nivelul membrelor inferioare.
Din nefericire, în ciuda manevrelor efectuate de echipajele medicale, victima a fost declarată decedată la scurt timp după extragere.
Incendiul a fost lichidat rapid de către pompieri, evitându-se extinderea flăcărilor la întreaga imobil. În prezent, echipele de intervenție rămân la fața locului pentru înlăturarea efectelor negative și pentru a stabili cauza probabilă de la care a izbucnit focul.
UPDATE Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o țigară lăsată aprinsă.
Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…
Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…
Luna decembrie aduce o nouă plată pentru pensionarii care au venituri lunare de până la…
Oana Lis a generat un val de reacții în mediul online după ce a publicat…
Fiica răsfățată a unui miliardar a împins menajera în piscină și a râs de ea…
Theo Rose este în doliu. O persoană dragă din familia artistei a decedat. Momente dificile…