Categories: Fără categorie

Tragedie în lumea muzicii populare, a murit Mărin Cornea

Mărin Cornea, artist renumit și promotor al tradițiilor românești, s-a stins din viață cu doar o lună înainte de a împlini 78 de ani. Vestea tristă a fost anunțată de soția sa, Ioana Modan Cornea. Înmormântarea va avea loc luni, 20 ianuarie, în satul Băcălești, comuna Călmățuiu de Sus, județul Teleorman.

A murit Mărin Cornea. Maria Cornea, fiica artistului, a transmis un mesaj profund și emoționant pe rețelele de socializare.

„Astăzi, sufletul tatălui meu, Mărin Cornea, maestru al muzicii populare, a urcat în împărăția cerurilor, lăsând în urma lui o moștenire neprețuită de artă, iubire și amintiri de neșters. Ai fost mai mult decât un părinte – ai fost un artist desăvârșit, un mentor și un sprijin neclintit. Muzica ta va continua să vibreze în inimile celor care au avut privilegiul să o asculte, iar spiritul tău generos va rămâne veșnic viu în sufletele noastre. Drum lin, tată drag! Acolo unde te-ai dus, să cânți și să încânți sufletele celor de dincolo, așa cum ai făcut-o aici. Te vom purta mereu cu noi, în fiecare melodie, în fiecare zâmbet, în fiecare clipă”, a transmis Maria Cornea pe pagina sa de Facebook.

Cu o activitate de peste patru decenii, Mărin Cornea a marcat perioada anilor ’80-’90 cu înregistrări memorabile alături de orchestre renumite și fosta sa soție, Ioana Modan Cornea. Printre realizările sale se numără și fondarea televiziunilor tematice Inedit TV și Cornea TV, unde a promovat tradițiile și sănătatea. Rămâne emblematică emisiunea „La Hanu’ lu’ nea Mărin”, difuzată la OTV.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ȘOC! Poștărița comunei, prinsă în fapt în timp ce făcea…

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

14 ore ago

Caz șocant în Constanța! O poștăriță a falsificat zeci de semnături pentru a încasa pensii și alocații

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

14 ore ago

Tragedie la școala din Botoșani: Un băiat de 14 ani a murit după ce s-a prăbușit la ora de sport

Un incident tragic a avut loc marți în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai…

14 ore ago

Tragedie la școală: Un copil de 14 ani din Botoșani a murit în timpul orei de sport

Un elev în vârstă de 14 ani a murit după ce s-a simțit rău și…

14 ore ago

Noi detalii din ancheta morții fulgerătoare a lui Marius. Românul a decedat pe un șantier naval din Italia

Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…

2 zile ago

Jojo suferă cumplit, după ce a pierdut-o pe Garbo: „Astăzi mi s-a frânt inima la plecarea ei.”

Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…

2 zile ago