Categories: Fără categorie

TRAGEDIE! Cel puțin 12 morți după ce autocarul în care erau a…

Tragedia s-a petrecut duminică dimineața în Ungaria, pe autostrada M3 spre Nyíregyháza, între Mezőkeresztes și Mezőnagymihály.

Alarma s-a dat după ce un autocar din Polonia s-a răstuernat într-un șanț. Departamentul ungar pentru dezastre, citat de Index.hu, precizează că la fața locului au fost trimise mai multe unități de intervenție, care au căutat supraviețuitori printre fiare. Salvatorii au intrat în autocarul răsturnat prin geamurile sparte și au recuperat 35 de oameni. În momentul în care echipele de intervenție au ajuns la fața locului, mai mulți pasageri erau prinși sun autobuz.

Potrivit informațiilor comunicate de autorități, în autocarul care făcea o cursă turistică erau 57 de pasageri și doi șoferi în momentul în care a avut loc accidentul rutier. Serviciul Național de Ambulanță din Ungaria a precizat că 12 persoane au decedat, unul dintre răniți este în stare critică, iar alți nouă au leziuni grave.

Alte 37 de persoane au fost rănite ușor. Victimele au fost transportate la spitale din Miskolc, Debrecen, Nyíregyháza și Eger. Deși autocarul era înmatriculat în Polonia, autoritățile nu au precizat care este cetățenia celor 12 victime.

„Douăsprezece persoane au fost ucise și alte cel puțin zece au fost grav rănite, după ce un autobuz polonez a căzut într-un șanț pe autostrada M3. Sincere condoleanțe familiilor victimelor! Sunt recunoscător celor implicați în operațiunile de salvare”, a scris premierul Peter Magyar pe Facebook.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Tragedie cutremurătoare în Italia! Tânăra româncă prinsă sub camion într-un accident mortal

O tânără româncă în vârstă de 27 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier…

5 ore ago

Mireasa lui Pescobar a cedat la nuntă! Ce a făcut-o să izbucnească…

Zi importantă în familia lui Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar! Afaceristul și Lavinia își unesc…

8 ore ago