Press "Enter" to skip to content

S-A AFLAT! Când este așteptată următoarea majorare a alocațiilor. Se anunță o creștere consistentă

Când este așteptată următoarea majorare a alocațiilor copiilor din România? Iată o întrebare la care răspunsul, teoretic, ar trebuie să fie unul simplu: luna iulie. Atunci, se anunță o creștere consistentă, însă totul depinde de situația financiară a țării.

In 2021, alocațiile de stat acordate copiilor au fost majorate în luna ianuarie cu 20%. Pe hârtie, o nouă creștere, cu aceeași valoare procentuală, este așteptată în iulie, plata efectivă a sumelor urmând să aibă loc în august.

Cu toate acestea, în spațiul public există incertitudini legate de respectarea celei de-a doua măriri stabilite pentru 2021 din cauza faptului că restricțiile impuse mediului de afaceri au afectat sumele atrase la bugetul de stat, scrie Avocatnet.

Când ar putea avea loc următoarea majorare a alocațiilor

În vara lui 2020, Guvernul Orban de atunci a stabilit că alocațiile de stat ale copiilor vor fi dublate, însă această majorare era programată a se realiza în cinci etape ce vor acoperi doi ani.

În mod normal, alocațiile urmau să fie dublate într-o singură etapă, însă Guvernul a anunțat la acea dată că nu dispune de fondurile necesare.

Prima majorare a alocațiilor a avut loc în septembrie 2020, după cum urmează:

  • 369 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (cu vârsta de până la 3 ani în cazul celor cu handicap);
  • 185 de lei pentru copiii care au o vârstă între 2 și 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • 369 de lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani.

Apoi, în etapa a 2-a, din ianuarie 2021, cu plata efectivă în februarie 2021, elevii au ajuns la următoarele sume încasate lunar:

  • 427 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (cu vârsta de până la 3 ani în cazul celor cu handicap);
  • 214 lei pentru copiii care au o vârstă între 2 și 18 ani,
  • plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • 427 de lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani.

Se anunță o creștere consistentă a alocațiilor în iulie 2021

După ce primele două majorări, din august 2020 şi ianuarie 2021, au fost deja respectate, rămâne de văzut dacă Guvernul Cîțu va respecte celelalte trei creșteri.

Următoarea ar trebui să aibă loc peste două luni, în iulie 2021, când alocaţia va creşte la 484 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 242 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile).

Apoi, în etapa a 4-a, din ianuarie 2022, alocaţia ar trebui să ajungă la 542 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 271 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani.

În fine, ultima etapă, care definitivează ”dublarea”, ar avea loc peste un an, în iulie 2022, când alocația ar urma să ajungă la 600 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 300 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani. scrie fanatik.ro

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *