Pavel Bartoș a ajuns pe masa de operație. Prezentatorul de la Vocea României și Românii au talent a avut parte de un Crăciun atipic, asta pentru că a suferit o intervenție chirurgicală. Actorul a fost cel care și-a anunțat fanii că totul a decurs foarte bine, iar recuperarea va fi un foarte lungă.
Pavel Bartoș a ajuns pe masa de operație. Vedeta Pro TV a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi, iar de acum, o bună perioadă de timp va trebui să folosească cârge, pentru a se recupera. Actorul a mulțumit domnului doctor care s-a ocupat de operație, pentru răbdarea și încrederea de care a dat dovadă.
Pavel Bartoș a ajuns pe masa de operație
„Recunosc, anul astă Moș Crăciun mi-a adus mai multe cadouri decât mă așteptam si unul nu pentru că am fost cuminte, din contră, am fost tare neastâmpărat și cu o operație m-a gratulat! Una la menisc, ligament încrucișat și ceva cartilaje de reparat, dar sunt bine, acum și sănătos, culmea, la fel de frumos! E… un pic o să mă chinui cu aceste bețe de schi, pardon, catalige in forme de cârje, dar până mă însor îmi trece!
Oricum, Moș Crăciun a avut grijă să mi-l aducă pe cel mai bun în astfel de situații, domnul Dr. Ion Bogdan Codorean, vorba aia cunoscut de mulți oameni, unii chiar campioni olimpici, ca tata la astfel de probleme.
Mulțumesc tare mult, domnule doctor că ați răbdare, măiestrie și incredere că in ciuda tuturor arătate de mine, dumneavoastră chiar credeți că aș putea deveni chiar campion olimpic! Recuperare ușoară să am, pentru că e una de lungă durată și tare mult de muncă, dar va fi bine. Sărbători fericite in continuare oameni buni și să fiți sănătoși!”, este mesajul scris de Pavel Bartoș, pe pagina sa de Facebook.
Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…
Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…
Luna decembrie aduce o nouă plată pentru pensionarii care au venituri lunare de până la…
Oana Lis a generat un val de reacții în mediul online după ce a publicat…
Fiica răsfățată a unui miliardar a împins menajera în piscină și a râs de ea…
Theo Rose este în doliu. O persoană dragă din familia artistei a decedat. Momente dificile…